OPINII Educaţia financiară ar trebui să se predea la...ghişeu

În iulie 2018 Ministerul Educaţiei, al Finanţelor, BNR, ASF, Asociaţia Română a Băncilor semnau un acord de colaborare pentru implementarea unei strategii naţionale de educaţie financiară. Acordul, a cărui existenţă recunoştea implicit carenţele în domeniu ale utilizatorilor obişnuiţi de produse şi servicii financiare, urma să se concentreze pe câteva direcţii enumerate explicit. E vorba mai întâi de redactarea unei "Cărţi Albe" cu toţi actorii implicaţi în activităţi privind educaţia financiară a consumatorilor şi a unui studiu naţional privind nivelul de educaţie financiară a populaţiei. Apoi, se avea în vedere implementarea unor discipline de studiu la nivelul învăţământului primar şi gimnazial. Cei mici vor avea materia opţională "Educaţie Financiară", iar cei din clasa a opta şi liceenii se vor confrunta cu materia "Educaţie economico-financiară" şi cu diferite prezentări pe teme conexe. La nivel universitar, aceleaşi prezentări şi seminarii, iar pentru adulţi strategia prevede "campanii de informare, dedicate diverselor grupuri ţintă identificate". În final, se mai vorbeşte de o platformă online comună dedicată celor interesaţi de subiect şi de distribuirea unor materiale informative precum CD-uri, cărţi, pliante, broşuri.

În ceea ce priveşte manualele de "educaţie financiară" pentru gimnaziu, pline de generalităţi, elemente de popularizare a serviciilor bancare şi eternele parabole economisire versus consum utilitatea lor mi se pare discutabilă. Educaţia financiară dincolo de noţiunile de bază ar trebui să includă şi o porţiune de gândire critică, cu exemple şi contraexemple; nu de cunoştinţe privind depozitele, creditele şi cardurile duceau lipsă cei care s-au îndatorat cu supramăsură în perioadele de boom ale creditării. Sper ca manualele de liceu să vorbească mai mult despre ciclurile economice şi despre riscurile de a lua credit la finalul unui ciclu de creştere, chiar înainte de instalarea unei recesiuni. Nu ştiu despre ce vor vorbi studenţii, dar ideea răspândirii unor materiale informative sub formă de CD-uri şi broşuri prin instituţiile de învăţământ nu mi se pare prea inspirată pentru că nu merge direct spre publicul ţintă. Ceva mai interactive şi mai pline de viaţă mi s-au părut programele derulate prin parteneriatele încheiate de diferite bănci sau IFN-uri pentru realizarea unor programe educaţionale. Vezi "Şcoala de bani" a BCR sau, mai recent, programul "Ştii cu banii" sponsorizat de Provident, unde utilizatorii erau tentaţi să îşi testeze şi îmbogăţească cunoştinţele din zona financiară prin intermediul unor aplicaţii mobile şi a unor jocuri incluse în aceasta (precum o versiune a "Spânzurătorii" cu termeni de economie şi finanţe).

Până la urmă însă educaţia financiară cea mai eficientă se face în locul unde apar solicitanţii de servicii financiare. Aceştia ştiu că vor urma să cumpere un astfel de serviciu şi au receptivitatea maximă pentru a absorbi informaţia care le lipseşte. Şi nu e nevoie de suporturi masive de curs plasate la ghişeul băncii, ci de câteva pliante des­pre gradul de îndatorare asumat în condiţii de relativă siguranţă (cu scenarii de reducere a veniturilor debitorilor în caz de criză sau de creştere a dobânzilor/cursului), exemple privind corecţiile mai ample de pe piaţa de capital din ultima generaţie. Eventual dublate de seminarii pentru cei care vor să aprofundeze noţiunile, cum a încercat recent tot BCR. Ideea din spatele focalizării educaţiei financiare pe cei care sunt pe punctul de a achiziţiona servicii financiare este că informaţia se asimilează mai repede când există o implicare emoţională. Or, dacă pentru copii sau adolescenţi chestiunile legate de bani nu au prea mare încărcătură emoţională (oricum părinţii le asigură totul în această direcţie), pentru cei care vor să ia un credit sau să demareze o investiţie la bursă emoţiile şi sentimentele contradictorii (să iau acum împrumutul sau mai târziu? cu o rată la jumătate din venituri sau mai mult? e oare un moment bun de cumpărat acţiuni sau să mai aştept ca să nu risc o corecţie?) le garantează receptivitatea maximă. Aşa că viitoarele strategii de educaţie financiară ar trebui să ia în calcul furnizarea de informaţii şi studii de caz preponderent celor care sunt în postura de a deveni clienţii industriei financiare şi unde deciziile neinspirate pot atârna cel mai greu.