OPINII Evaziunea fiscală - unul dintre cele mai nocive fenomene cu caracter economic, fiscal şi social în ţara noastră

Minţile oamenilor sunt adeseori confuze. Pentru unii, evaziunea fiscală este o manifestare a libertăţii, iar o îngrădire sau anihilare a ei sunt considerate atentate la libertate. Pentru alţii şi furtul este tot un act de libertate. Dacă mai adăugăm şi aserţiunea lui Prud"hon conform căreia averea este un furt, putem să fim zăpăciţi de-a binelea.

Pentru cei mai mulţi, însă, libertatea nu înseamnă să furi, nici să faci evaziune fiscală, cum nici averea poate să nu fie un furt.

Mulţi din cei care în mod intenţionat sunt interesaţi de astfel de confuzii în legătură cu fenomene ca evaziunea fiscală, corupţie, furt, chiar dacă nu sunt adepţii liberalis-mului sau ultraliberalismului, au furat, au făcut evaziune fiscală şi au făcut averi la adăpostul legilor, relaţiilor politice sau imunităţii, pentru că s-au perindat la putere sau au fost în preajma puterii politice cu un singur scop: să parvină şi să devină mari capitalişti. Faptele lor au fost la unison cu cele ale capitaliştilor care au venit în România să se înfrupte din toată avuţia pusă pe tavă de nişte vânzători de ţară de ultimă speţă, având ca pavăză < îndrumarea > şi condiţionările finanţei internaţionale.

Pentru a-şi exercita libertatea de a fura, a realiza evaziune fiscală şi a face averi necinstite, toţi cei implicaţi în astfel de demersuri au avut ca fundament, dacă nu şi scop, distrugerea economiei naţionale. Din păcate, scopul lor a fost dus la îndeplinire cu nepăsarea întregii populaţii a ţării.

Pe acest fundal, sumbru dar real, evaziunea fiscală a înflorit şi va înflori în continurare, deoarece economia nu mai este capabilă să reacţioneze sănătos pentru că nu prea mai există, iar stimulii chiar dacă ar putea fi folosiţi, nu o mai pot ajuta. Marea Criză Financiară Mondială a găsit într-o stare cum nu se poate mai proastă economia României şi pe românii de rând: o economie prăbuşită, dar despre a cărei prăbuşire nu s-a suflat nimic de către factorii poltici decizionali, din contră au minţit cu nereşinare şi au făcut simpozioane peste simpozioane fără nicio noimă; români entuziaşti şi anesteziaţi de minciunile guvernanţilor, oficialilor BNR şi ale altora, dar şi supraîndatoraţi prin grija nedisimulată a bancherilor în căutare de plasamente şi fraieri.

< Evaziunea fiscală, alături de corupţie, rămâne în continuare unul dintre cele mai nocive fenomene cu caracter economic, fiscal şi social în ţara noastră, chiar după aderarea României la Uniunea Europeană. De altfel, nici Uniunea nu este "văduvită" de evaziune fiscală şi corupţie, fenomenul având acum posibilitatea să se mute, să se extindă şi să capete amploare dintr-o ţară în alta. Marea Criză Financiară Mondială a pus într-o nouă lumină, în adevărata lor lumină, o serie de chestiuni la care, în ultimii douăzeci de ani, se crezuse că se găsiseră rezolvările definitive: trăinicia şi misionarismul capitalismului, gradul adecvat de implicare a statului în economie, stabilizarea nivelului de cheltuieli şi venituri publice şi a deficitelor bugetare, ţinerea sub control a marilor escrocherii internaţionale, a evaziunii fiscale şi corupţiei. Adevărul despre capitalismul de cazino, scos la suprafaţă din subteranul societăţilor capitaliste contemporane de mizeria jocurilor care au condus la declanşarea Marii Crize Financiare Mondiale, a trezit la realitatea mase mari de oameni din lumea întreagă, dar mai ales din Occident, inclusiv din Statele Unite, centrul mondial al programării experienţelor planetare.

Dacă în cei peste douăzeci de ani de capitalism toţi politicienii români s-au jucat cu vorbele, recunoscând şi nerecunoscând gravitatea evaziunii fiscale, a scurgerii banilor publici fără nicio noimă (pentru că şi acest fenomen tot evaziune trebuie să poarte numele, chiar dacă aici este vorba de o evaziune inversă, a banilor publici spre alte interese decât cele legitime, reale şi necesare), acţionând şi mai degrabă neacţionând pentru jugularea fenomenelor antisociale (evaziunea fiscală, corupţia, înstrăinarea dubioasă a avuţiei naţionale, ca să nu amintim decât pe unele dintre ele), acum, în pragul unei prăbuşiri rapide, abrupte şi de proporţii a posibilităţilor susţinerii politicilor publice, respectiv sociale, toată lumea pare panicată şi cu faţa îndreptată în mod disperat spre sprijinul condiţionat şi traumatizant al Fondului Monetar Internaţional, care nici el n-o duce mai bine financiar, dar are susţinerea politică a mai marilor lumii. > (vezi insert)

Desconsiderarea legilor, lăcomia şi dispreţul faţă de cetăţenii de rând, consideraţi o masă amorfă numai bună de minţit, exploatat şi lăsaţi în voia soartei de către toţi cei care au guvernant ţara în cei peste 20 de ani de capitalism autentic românesc au fost factorii care au condus România în situaţia disperată în care se află. Minciuna, ridicată la rang de diplomaţie sau de interes naţional, a fost cea care a însoţit tot timpul demersul politicianului român.

Dacă acum unii se consolează că şi alţii au minţit este un fals argument folosit pentru a-şi linişti conştiinţa sau mulţimile. Chiar dacă Marea Criză Financiară Mondială a dovedit că lumea şi economia mondială a unora sunt clădite pe o continuă şi istorică minciună, nu este suficient pentru a justifica colapsul economic şi financiar al ţării noastre. Minciuna îşi cere nota de plată şi vor plăti toţi cei care au vândut ţara, au lăsat-o fără capital autohton, crezând că cei care au pus mâna pe avuţia ţării îi vor susţine la nesfârşit din punct de vedere politic şi economic. Vor vedea cât de curând cât de mult s-au înşelat.