OPINII Explozia populistă

Actualizare

Breaking News: Fostul director al Rezervelor Federale, Alan Greenspan, a declarat că nici Donald Trump, nici Hillary Clinton nu s-au pronunţat explicit în privinţa problemelor fundamentale cu care se confruntă economia.

Bloomberg TV: "Wikileaks face public al 33-lea calup cu e-mailuri din arhiva şefului de campanie al lui Hillary Clinton, John Podesta".

Wikileaks org.: "Donald Trump şi Hillary Clinton sunt la egalitate în North Carolina".

NY Times: "Un sondaj al celor de la CBS News o are pe Hillary Clinton în frunte cu 4%, dar unii dintre cei intervievaţi au declarat că s-ar putea răzgândi în ultima clipă. Aceiaşi diferenţă în favoarea democratei o anunţă şi cei de la Washington Post/ABC News". S-a aflat pe surse că Rudy Giuliani, Newt Gingrich şi Reince Priebus sunt antamaţi în poziţii de top pentru viitorul cabinet Donald Trump.

NBC News: "Forţele Armate din Coreea de Sud sunt în stare de alertă în timpul alegerilor americane deoarece e posibil ca cei din Coreea de Nord să testeze o rachetă balistică cu rază medie".

(T.F.)

-------

Este titlul volumului semnat de John B. Judis, care crede că populismul ia amploare de o parte şi de cealaltă a Atlanticului, declarând acest fenomen politic deopotrivă eluziv şi exploziv.

În 1995, Michael Kazin (în "Credinţa populistă"), definea populis-mul ca pe o "limbă" inventată de oamenii de rând - folosită deseori şi de politicienii avuţi care pretind că vorbesc în numele celorlalţi - şi instrumentată pentru a se monta împotriva elitelor pe care le consideră nedemocratice şi moti-vate doar de propriile lor interese.

Astfel, înţelesurile acestei limbi răzbat dincolo de noţiuni curente ca "dreapta, centru, stânga".

Judis extinde teoria populismului la momentul prezentului, cel al forfotei economice zăpăcită de dilemele ivite, ceea ce i-a adus laolaltă pe Donald Trump şi Bernie Sanders (din SUA) în condamnarea vehementă a pactelor comerciale în vigoare, deosebind totuşi între populis-mul economic de stânga al lui Sanders şi anti-elitismul Partidului Podemos din Spania, care conduce "poporul" împotriva celor 1%, între populismul cultural de dreapta al lui Trump şi populismul anti-islam al Partidului Popular Danez.

Diferenţa constă în faptul că populiştii de dreapta acuză elita de faptul că răsfaţă un al treilea grup - fie cel al imigranţilor, negrilor, teroriştilor, beneficiarilor ajutoarelor sociale, fie toate aceste grupuri la un loc. Pe urmă suntem purtaţi, cu explicaţii pertinente, prin toată istoria populis-mului: Hitler, Wallace, Le Pen, Berlusconi etc.

Populismul, decretează Judis, este o invenţie americană, avându-şi rădăcinile în Revoluţia Americană.

Până aici tot ceea ce aflasem din cartea lui Judis mi se părea interesant şi puţin cam preţios, explicând savant ceva ce percepem cu toţii, intuitiv şi oarecum obiectiv, ca fenomen cameleonic muls în funcţie de nevoile politice de moment de către toate extremele auto-declarate populare, normale.

Dar aici, Judis scoate din joben o perlă care are, pentru mine ca român, valoarea descoperirii unei relicve arheologice care ne poate revoluţiona gândirea. E magia prin care un autor reuşeşte să ne iniţieze într-un filon meditativ, făcându-ne să vedem cu propria minte cum s-a întrupat un concept.

Care a fost năşit de un personaj real, identificabil.

Este vorba de Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte american şi fondatorul Partidului Democratic. Şi este vorba de războiul lui.

Care război?

Împotriva Băncii!

Care bancă?

BANCA NAŢIONALĂ A AMERICII!

Jackson şi-a mobilizat democraţii anti-bancă pentru a se opune re-autorizării băncii naţionale pe motiv că banca recurgea la acordarea de privilegii economice elitelor financiare, încălcându-se astfel principiile constituţionale de egalitate socială.

Banca s-a aliat cu Republicanii pentru a forţa mâna Congresului să voteze re-autorizarea Băncii. Congresmanii au votat pentru re-autorizare.

Însă, Jackson avea drept de veto. Şi n-a ezitat să blocheze legiferarea re-autorizării, expunând pericolul implicit reprezentat de practicile băncii, de subminare a economiei bazate pe agricultura statelor sudice dependentă de munca sclavilor.

Jackson a câştigat şi al doilea termen, mişcându-se rapid pentru a ridica depozitele federale din instituţia bancară. Apoi a distribuit aceste fonduri mai multor zeci de bănci private. Banca a răspuns rapid, diminuând fondurile şi posibilităţile de creditare, ceea ce a generat grave dificultăţi financiare în toată ţara. În urma revoltelor, Banca a revenit la o politică mai democratică.

Prea târziu. Eforturile lui Jackson au dus în final la lichidarea Băncii Naţionale a Statelor Unite.

Sună ciudat de inactual. Preşedintele celei mai tari ţări din lume s-a aliat cu opozanţii Băncii Naţionale pentru a apăra interesele oamenilor de rând? Când, de fapt, un preşedinte adevărat ar trebui să "conlucreze" cu Banca Naţională pentru binele aliaţilor din toată lumea: uniţi-vă!

Noi avem un astfel de personaj în fruntea ţării, spre mândria noastră. Cocoţat acolo prin vot populist. Împachetat ca o cuminţenie a pământului. "Ein Man, ein Wort", e varianta beton a seriozităţii unui neamţ, adică "om de cuvânt". Necuvântător.

Iar pe zidurile Sibiului, premergătoare alegerilor, am zărit scris cu litere de-o şchioapă "One Man, one Vote".

În zona Sibiului se zice că atunci când n-are ce face, un sas îşi strică casa, ca s-o refacă mai mare, mai frumoasă, bineînţeles. Încă n-am ajuns acolo. Mai ales cu un premier anti-talent pe post de diriginte de şantier. Pe vremuri, ca o glumă proastă, la beţie, tinerii saşi sibieni declarau băţoşi, "Ein Mann, ein Wort, eine Frau, ein Avort". Ceea ce pare limpede.

Iar tinerii actori îşi exersau dicţia cu fraze de tipul "Şase saşi în şase saci".

Acum cred că e "Doi saşi în şase case".

Nepopuliste.

Dar el e şmecher, câştigă la masa tăcerii.