OPINII Mile vs. Traian

Mile este ziarist. Şi-a practicat cu zel profesia în zona Timişoarei, de unde nu a ratat ocazia să ne ţină la curent cu toate crimele şi accidentele de circulaţie, şi, recent, a fost trimis în Irak, corespondent al unui post central de televiziune.

Traian este un om politic care, de cincisprezece ani, a ocupat o lungă serie de demnităţi publice şi, în tot acest timp, nimeni nu l-a prins umblînd cu fofîrlica.

Mile se afla deja de cîteva zile la Bagdad, la data răpirii celor trei jurnalişti români. Din clipa în care a aflat cele întîmplate, s-a îndreptat de grabă spre Comandamentul coaliţiei, unde, fără voia lui, a asistat la o discuţie în care şeful Comandamentului îl informa pe unul dintre militari de răpirea românilor şi de revendicarea primită din partea lui Al-Sunnar, celebra celulă teroristă din Bagdad a lui Al Zarqawi.

Traian conduce o celulă de criză, cere famililor celor răpiţi şi tuturor concetăţenilor să aibă răbdare şi încredere în cei care instrumentează situţia şi, mai ales, să se abţină de la comentarii hazardate, iresponsabile, care pot avea consecinţe dramatice.

Mile nu ne spune un cuvînt despre locul unde a avut loc discuţia dintre generalul american şi celălalt; cum a ajuns el să aibă acces acolo şi să asiste, şi încă fără voia lui! la o discuţie de asemenea importanţă; despre ce revendicare este vorba, cîtă vreme, în ţară, nu s-a ajuns să se ştie de ea: toate astea sînt "amănunte" pe care nu se simte dator să le clarifice. Nu are nici o îndoială că toată povestea e o "cîrcotecă" şi se crede pe deplin îndreptăţit să facă o declaraţie-bombă, preluată imediat de toată presa română: "E o mizerie. O poveste atît de murdară, încît îmi este ruşine că a trebuit să relatez despre ea şi să mă agit pentru a afla informaţii. Am făcut-o ca un jurnalist, un jurnalist cu experienţă (subl R.F.A). Dar este atît de mizerabilă şi miroase atît de urît, încît nu îmi vine să cred că ţara noastră este băgată într-o poveste de genul ăsta..." Şi ca lucrurile să ajungă pe culmi, Mile afirmă sus şi tare că, aşa cum l-au informat "sursele lui", cei trei ziarişti sînt liberi încă din ziua de graţie 4 aprilie 2005, se află în Zona Verde, sub protecţie americană, dar anchetatorii americani şi britanici nu îi trimit acasă (şi nu dau măcar o veste părţii române! - subl. R.F.A) pînă nu îşi fac tabloul complet al felului în care au fost ei răpiţi.

Traian, cel care are în subordine toate serviciile secrete din România şi este în permanent contact cu liderii Coaliţiei din Irak, afirmă pe tonul cel mai ferm că ziariştii români răpiţi în Irak sînt în continuare ostatici, nu au fost eliberaţi, nu sînt în mîna coaliţiei şi că autorităţile române sînt în legătură cu gruparea care îi deţine pe cei trei. Faţă de cele de mai sus, şi el se simte îndreptăţit să facă o declaraţie cu totul şocantă: "Nivelul de intoxicare pe care l-a suportat presa, în acest caz, este comparabil cu cel de la Revoluţie, fapt care a creat autorităţilor probleme extraordinare".

Mile se bucură de un credit cvasi-general. Declaraţiile pe postul de televiziune sînt urmate de interviuri-fluviu în paginile ziarelor: oricine poate să afle, în sfîrşit, adevărul pe care autorităţile, din motive nedesluşite de nimeni, l-au ferecat sub şapte lacăte.

Traian e ascultat cu tot mai mult scepticism. Analişti politici cu vechii ştate de serviciu, oameni politici de ieri sau de azi - toţi au acces, dintr-o dată, la "surse extrem de bine documentate" sau, şi mai bine, la propria judecată, care nu le permite să se lase prostiţi de declaraţii cusute cu aţă albă.

Mile Cărpenişan e un ziarist tînăr, de a cărui bună-credinţă nu e normal să te îndoieşti, chiar dacă nu poţi să te îndoieşti nici de dorinţa lui omenească de a se instala, cît mai repede, pe firmamentul breslei. Dacă, în final, lumea va înţelege că a vorbit în total dezacord cu realitatea, Mile riscă să piardă premiile Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziune sau ale Clubului Român de Presă.

Traian Băsescu e Preşedintele Ţării. Dacă declaraţiile lui se vor dovedi false, cariera politică este compromisă pe viaţă.

În Irak, lideri religioşi musulmani, fie ei şiiţi sau sunniţi, care nu au aflat cum stau lucrurile din reportajele lui Mile, se implică în negocierile privind românii răpiţi şi lansează apeluri în favoarea eliberării lor.

La Bucureşti, mie îmi vin în minte cuvintele lui Fukuyama, care ne învaţă că cea mai de preţ bogăţie a unei societăţi e ÎNCREDEREA între oameni şi în instituţii. Eu cred că are dreptate. Şi mai cred că pînă cînd nu vom ajunge şi noi să ne pătrundem de acest adevăr, dacă vom fi în stare vreodată! România va rămîne o ţară săracă.