OPINII Parteneriatul public-privat, sursă de corupţie şi instrument de expropriere

• În atenţia investitorilor români şi străini corecţi: feriţi-vă de parteneriatul public-privat!

În numărul de ieri al ziarului BURSA, am abordat la modul general parteneriatul public-privat aşa cum este el reglementat în România, pentru a arăta modalitatea în care acest sistem a fost denaturat şi a devenit o sursă de corupţie. În cele ce urmează voi puncta pe textul legii, cele mai importante prevederi din cuprinsul ordonanţei 16/2002 şi din normele sale metodologice, pentru a susţine afirmaţia pe care am făcut-o anterior.

Chiar în debut, legea română prevede obligativitatea publicării în mass-media a anunţului de intenţie pentru realizarea unui parteneriat public-privat, dar concomitent oferă autorităţilor publice posibilitatea de a transmite un exemplar din acest anunţ către eventualii "candidaţi cunoscuţi ca avînd capacitatea de a îndeplini cerinţele proiectului public-privat" (pct.7.2 din anexa nr.1 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr.621/2002). Legea nu precizează cum se defineşte sintagma "candidaţi cunoscuţi" şi care ar fi temeiul legal pentru care se instituie un asemenea tratament. De aceea, nu cred că aceas-tă procedură indică voinţa legiuitorului de a imprima operativitate unei proceduri, ci mai degrabă intenţia de favorizare şi discriminare.

În al doilea rînd, pe parcursul derulării procedurilor de realizare a unui parteneriat, legea română permite selecţia netrans-parentă şi necompetitivă a consultanţilor independenţi pentru întocmirea studiului de prefazabilitate şi a studiului de fezabilitate, precum şi a experţilor independenţi care pot face parte din comitetul de coordonare şi supervizare a elaborării studiului de fezabilitate întocmit de o autoritate publică (pct. 2.4 din anexa nr.2 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr.621/2002 şi pct.1 din anexa 1 la aceleaşi norme). Pentru funcţionarii publici, firme căpuşă şi clientela politică, această prevedere legală este o pomană divină.

În al treilea rînd, legea română lasă autorităţilor publice dreptul de a hotărî procedura de tratare a scrisorilor de intenţie care au fost depuse cu întîrziere sau nesigilate (pct.6.3 din anexa nr.1 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr.621/2002). Cu alte cuvinte, o autoritate publică, indiferent de nivelul său (minister, agenţie, consiliu judeţean sau primărie) are dreptul de a accepta scrisorile de intenţie ale unui investitor depuse peste termen ori nesigilitate, situaţie care încalcă grosolan principiul tratamentului egal şi nediscriminatoriu între investitori.

În al patrulea rînd, legea română reglementează finalizarea unui contract de parteneriat public-privat printr-o procedură necompetitivă, netransparentă, împărţită în două mari etape care se subdivid în 13 faze (prima etapă: 8 şi cea de a doua în 5). Tot procesul depăşeşte lejer 205 zile, adică 7 luni. N-are nici un fel de importanţă dacă parteneriatul public-privat are ca obiect o investiţie în utilităţi publice, într-o piaţă agroalimentară sau în altceva. Termenul tot acelaşi rămîne şi este minim.

În al cincilea rînd, legea română reglementează un aşa zis "dialog competitiv", care se poartă între reprezentanţii autorităţii publice care a iniţiat proiectul de parteneriat cu inves-titorii selectaţi în a doua etapă de derulare a procedurilor de realizare a unui parteneriat public-privat, pe marginea ofertelor tehnice şi financiare depuse (art.7 din OG nr.16/2002). Acest aşa zis "dialog competitiv" n-are nimic de a face cu competiţia, ci este o negociere directă cu investitorii pe ofertele lor tehnice şi financiare depuse într-o formă nefinalizată (art.7 alin.4 şi 5 din OG nr.16/2002). Tocmai datorită faptului că ofer-tele tehnice şi financiare nu sînt finalizate şi pot fi modificate pe parcursul derulării "dialogului competitiv", reprezentanţii autorităţii publice - membrii în comisia de negociere - au posibilitatea practică de a transmite informaţii esenţiale din aceste oferte de la un inves-titor la altul. Cu alte cuvinte, "dialogul competitiv" permite în subsidiar furtul intelectual cu informaţii din cuprinsul ofertelor tehnice şi financiare depuse, favorizîndu-se astfel un investitor în dauna altuia, cu concursul direct al reprezentanţilor autorităţii publice care negociază. Sigur că, OG nr.16/2002 interzice în mod expres transmiterea de informaţii de la un investitor la altul. Este doar un aspect formal, deoarece nu există o sancţiune pentru încălcarea acestei norme. În conexiune cu acest aspect, membrii comisiei de negociere nu pot fi revocaţi (art.6 alin.5 din OG nr.16/2002, modificată), pînă la finalizarea "dialogului competitiv" şi încheierea contractului de parteneriat public-privat.

În fine, art.12 alin.(2) din OG nr.16/2002 modificată, reglementează posibilitatea exproprierii terenurilor aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, pentru un parteneriat public-privat. Avînd în vedere că nu există nici un criteriu legal care să permită unei autorităţi publice exproprierea în scopul realizării unui parteneriat public-privat, cred că aceste prevederi încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate. Este poate una dintre cele mai grave dispoziţii din toată legis-laţia privind parteneriatul public-privat.

Prin urmare, legislaţia română care reglementează sistemul de parteneriat public-privat este croită anume pentru a încălca regulile de concurenţă, precum şi pentru a facilita netransparenţa, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, încălcarea dreptului de autor, luarea şi darea de mită. Este instrumentul ideal care permite transformarea furtului material şi intelectual într-o profesie onorabilă şi legală. Pentru tot ce am expus în acest articol, susţin că legis-laţia privind parteneriatul public-privat trebuie abrogată în totalitate şi refăcută cu concursul societăţii civile şi a reprezentaţilor Federaţiei Autorităţilor Locale din România.