OPINII Proiecte legislative pentru liniştea copiilor şi bătrânilor din... Erste şi Raiffeisen

Intenţia adoptării pe ultima sută de metri a Guvernului Orban I a unei ordonanţe de urgenţă, prin care persoanele care au încasat abuziv sau fără acte justificative prima de stat aferentă contractelor de economisire-creditare intermediate de băncile de locuinţe ale BCR-Erste şi Raiffeisen să fie scutite de returnarea sumelor, a stârnit polemici. "Cum să chemi sute de mii de oameni cu acte prin care să dovedească modul în care au cheltuit banii la ani buni după încasarea primelor de stat?" pare să fi fost principalul raţionament din spatele adoptării respectivei decizii, una care de altfel fusese pomenită anterior la capitolul intenţii şi de fostul ministru de finanţe, Eugen Teodorovici. Până la urmă respectiva OUG nu a mai văzut lumina Monitorului Oficial, din lipsă de avize, dar există în acest moment un proiect de lege depus la Senat cu acelaşi scop: scutirea de la plată a celor care au încasat necuvenit prima de stat.

Numai că, în prima fază, nu foştii posesori ai contractelor de economisire-creditare urmau să vină cu banii înapoi de acasă, ci băncile de locuinţe prin care aceştia semnaseră respectivele contracte. Şi asta printr-o decizie definitivă din justiţie, respectiv decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) din vara lui 2019, care obligă BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffei­sen Banca pentru Locuinţe să restituie sumele atrase de la buget pentru astfel de finanţări, aproximativ 300 de milioa­ne de euro. Este vorba despre prima de stat acordată anual (25% din suma depusă, maxim 250 euro), timp de cinci ani cât reprezenta perioada maximă pentru care se putea încheia un contract. După care băncile erau libere să se întoarcă împotriva foştilor clienţi pentru a recupera din bani.

Sigur, este de presupus că nu toţi dintre cei care au avut astfel de contracte au luat banii din prima de stat şi au uitat de partea de creditare din contracte, mulţumindu-se doar cu economisirea stimulată corespunzător (totuşi, în cinci ani se încasau peste 1.200 de euro net dintr-o astfel de schemă, absolut fără niciun efort). Poa­te că mulţi dintre cei care au plecat cu prima de stat acasă chiar au folosit-o pentru amenajări ale locuinţei, cu sau fără acte justificative (nu toţi "meşterii" sunt pregătiţi să ofere aşa ceva). Dar să nu uităm două aspecte la fel de importante. Băncile de locuinţe încasau un comision la semnarea contractului (1-1,2% din valoarea totală contractată), comision ce urma să fie reţinut din depunerile din faza de economisire. Din cauza acestui comision tentant se angajaseră agenţi de vânzări care să tragă lumea de mânecă mai ales prin luna decembrie: "Uite, poţi depune azi echivalentul a 1.000 de euro şi statul îţi da imediat încă 250, prima pe tot anul", era formulă magică. Şi mulţi au fost lacomi şi s-au repezit să ia banii respectivi. Unii au devenit apoi inventivi, descoperind că pot face rost de mai mulţi bani preluând contractele unor rude sau amici, des­chizând unele pe numele copiilor minori sau pe numele bunicilor. Iar aici băncile de locuinţe care se apără de regulă pretinzând că actele justificative nu erau solicitate de Ministerul Dezvoltării, cel care făcea alocările pentru prima de stat. Dar cum să vezi copilul de 10 ani proaspăt posesor de contract de economisire alături de părinţi sau bunicul de 90 de ani venind la bancă să îşi ia prima de stat şi să ridici din umeri? Nu ţi se pare nimic abuziv, nimic de raportat organelor competente? Ok, legea nu obliga posesorii de contracte de economisire-creditare să justifice cu acte acordarea primelor de stat. Şi nici nu aveau de ce să o facă, întrucât partea de investiţie imobiliară fusese gândită să urmeze etapei de creditare şi nimeni nu avea acte pe materiale sau contracte de vânzare-cumpărare cât timp încă strângea bani pentru asta. Este adevărat că nu regăsim în legea vremii nici vreo limită de vârstă pentru posesorii de conturi de economisire-creditare...De fapt, adevărul este că băncile de locuinţe aveau tot interesul ca un astfel de contract să se opreas­că la economisire. Nu ele plăteau prima de stat, iar dobânda la economisire era mai mult simbolică, ca să nu mai vorbim de comisionul de acordare, care practic anula acest cost, fiind perceput la întreaga sumă contractată. Când venea însă vorba de creditare, dobânzile mult sub piaţă nu sunau bine, aşa că şefii băncilor implicate răsuflau uşuraţi când totul se rezuma la economisire. Din acest punct de vedere, o OUG sau o lege care, sub aparenta exonerare de răspundere pentru sute de mii de potenţiali chemaţi în judecată de băncile puse pe recuperarea sumelor încasate abuziv de aceştia, iartă şi băncile pentru rolul lor în această schemă de fraierire a bugetului public mi se par scandaloase. De acord, provizionul făcut pentru întreaga sumă reprezentată de primele de stat acordate de-a lungul vremii poate fi cam mare, pentru că destule persoane fizice au fost de bună credinţă şi au folosit banii economisiţi pentru renovări sau achiziţii de case (cele două bănci-mamă au pus deja de-o parte 250 milioane euro, dar nimeni nu le împiedică să se îndrepte, ulterior, către cei care s-au oprit la procesul de economisire şi nu au mers mai departe cu creditarea câtă vreme au contractat o anumită sumă şi nu au mai tras creditul respectiv). Cum se poate, însă, şterge cu buretele atât de uşor responsabilitatea băncilor în procesul de umflare a unei scheme de fraudare a banului public? Nu reprezintă asta o invitaţie transparentă la repetarea figurii sub o altă formă, data viitoare?