OPINII Un Covei pentru somnul lui Macovei

RADU F. ALEXANDRU
Ziarul BURSA #Editorial / 6 septembrie 2005

RADU F. ALEXANDRU

Nu avem informaţii precise despre felul în care se comporta, la vremea la care îşi petrecea existenţa în pamperşi, dar e limpede că, o dată cu intrarea în adolescenţă, Iustin Covei a început să manifeste grave probleme de comportament, multe dintre ele însemnînd grave încălcări ale legii. Dacă tulburările individului sînt urmarea unor tare psihice, sînt congenitale sau doar rezultatul sistemului de educaţie de care a avut parte, e o chestiune la care specialiştii ar putea răspunde fără prea mare dificultate, aceiaşi specialişti la care Justiţia face apel ori de cîte ori vrea să afle dacă un răufăcător poate fi considerat sau nu responsabil de faptele săvîrşite. Asta, fireşte, cu condiţia elementară ca Justiţia să vrea, într-adevăr, să-şi facă datoria. În cazul Iustin Covei, odată ajunşi aici, lucrurile încep însă să se complice sau, mai exact, rămîn blocate într-o neputinţă totală. Pentru că infractorul nu este ceea ce s-ar putea crede: unul dintre muritorii de rînd din Ţara Românească, el este fiul lui Marin Covei! Un Covei care nu este preşedintele ţării, nici primul-ministru, şi nici nu ştiu ce altă mare sculă - este doar unul dintre judecătorii tribunalului din Craiova. Suficient, însă, pentru a îngenunchea instituţia sacră pe care ar trebui să o slujească: JUSTIŢIA, şi pentru a o pune public într-una dintre cele mai penibile ipostaze. Probabil că, cel puţin deocamdată, ar fi prea mult să spunem că Parchetul doljean lucrează în exclusivitate pentru a instrumenta dosarele penale care îl au ca "erou" pe Iustin Covei, dar cred că nu ar fi lipsit de sens a analiza ideea dacă, în cadrul instituţiei, n-ar trebui, totuşi, organizată secţia "Iustin Covei", care, zi şi noapte, cu forţe mereu sporite, pe banii contribuabililor, să nu aibă altă treabă decît să încerce să pună în bună ordine Legea şi beizadeaua din Craiova sau, mai direct, să alerge, la infinit, după potcoave de cai morţi.

Primul dosar penal "Iustin Covei" trădează o precocitate demnă de o cauză mai bună şi datează din mai 2003, cînd, la doar 16 ani, şi-a cumpărat din micile lui economii un BMW şi a fost surprins de un echipaj de Poliţie în flagrant delict de a fi pus în circulaţie pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat şi de a fi condus fără permis de conducere. Dosarul întocmit de poliţişti a fost trimis la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel, acolo unde Legea este exercitată tot de un Covei, unchiul infractorului. Nu cred că probez o capacitate de clarviziune ieşită din comun dacă afirm că acela este momentul în care s-a decis, în bună măsură, evoluţia viitoare a lui Iustin Covei. O Lege respectată şi aplicată corect ar fi însemnat lecţia care l-ar fi putut readuce pe tînărul de 16 ani pe drumul de corectitudine şi responsabilitate în care să-şi continue viaţa - o Lege siluită sub ochii lui nu însemna altceva decît proba cea mai clară că acolo unde domneşte liberul arbitru şi bunul plac, totul este permis unor oameni care se pot considera imuni în faţa Justiţiei. Mesajul primit, la prima infracţiune, de odrasla familiei de magistraţi Covei era că Legea se va dovedi întotdeauna neputincioasă în faţa fărădelegilor pe care le va comite. Şi lui Covei jr. nu i-a trebuit prea mult timp să arate de ce este în stare. Nu are nici un sens să prezentăm o dată în plus cititorului cele şase dosare penale care zac prin birourile tribunalului din Craiova. Dacă, într-adevăr, putem şi trebuie să vorbim de un caz "Covei" astăzi în România, el nu se reduce la anectodica dintr-un dosar sau altul, ci la felul inimaginabil în care, într-un timp în care ministrul Justiţiei nu pierde o clipă din zi sau din noapte ca să ne vorbească de lupta herculiană pe care o duce pentru reformarea din temelii a Justiţiei române, în mîndra Cetate a Banilor o familie de oameni îmbrăcaţi în roba de magistraţi oferă lumii întregi adevăratul chip schimonosit al felului în care se aplică la noi Legea. De ani de zile, toate instituţiile internaţionale care se pronunţă asupra României încep prin a vorbi invariabil despre aceleaşi şi aceleaşi tumori maligne: Corupţia şi Justiţia, Justiţia şi Corupţia. Astăzi avem în fruntea Justiţiei un reprezentant de marcă al societăţii civile, eliberat de orice constrîngere politică, mai dornic ca oricine să arate foştilor colegi şi lumii întregi de ce e în stare. Pînă acum nimeni nu poate spune că nu i-a admirat zelul. Rezultatele sînt încă departe de a fi semnificative. Un dosar care părea să probeze că Justiţia e dispusă să-şi onoreze menirea: "Ţiriac jr." s-a transformat într-o piesă de muzeu după ce tatăl degustătorului de prafuri toxice a reuşit să convingă că nu glumea cînd a ameninţat că va căuta protecţie de la Mediterană la Vladivostock. Judecătorul Covei nu proferează nici o ameninţare publică, nu cere nici o expertiză medicală asupra stării mentale a fiului lui, e suficient de trecut prin ciur şi dîrmon ca să ştie că, în România, cea mai inspirată poziţie în astfel de situaţie e să urmezi învăţătura lui "Cîinii latră, caravana trece". Într-o lume ticăloşită, termen drag preşedintelui Băsescu, ca cea a Justiţiei româneşti, spiritul de castă (citeşte: "Gaşcă") îl va apăra pe Iustin Covei, şi pe judecătorul Covei, şi pe procurorul Covei cît lumea. Cît despre a paiş'pea comisie a CSM, care "verifică eventuala implicare a judecătorului Marin Covei în rezolvarea problemelor judiciare ale fiului său, Iustin, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media", ea nu este o glumă proastă, este chiar o sfidare a judecăţii oricărui om cinstit din România.

Despre doamna ministru Macovei, un singur gînd: cîtă vreme odrasla magistraţilor Covei îşi bate nepedepsit joc de Lege, nu are nici un motiv să se culce noaptea cu sentimentul datoriei îndeplinite.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb