După anunţul încurajator făcut la adunarea generală din iarnă, care a aprobat lansarea de obligaţiuni, la care Bogdan Baltazar anunţa pe acţionari că vor primi un dividend frumos, avînd în vedere că profitul în cifre comparabile a fost peste cel din 2002, toată lumea, inclusiv subsemnatul, ne aşteptam ca în acest an dividendul pe acţiune să fie mai mare decît cel din anul trecut, cifrat la 862 lei brut. Un optimist era îndreptăţit să spere ceva peste 1.000 lei, poate chiar 1.100, avînd în vedere că s-a terminat cea mai mare investiţie imobiliară, sediul din Piaţa Victoriei. Convocatorul pentru adunările generale a venit ca o găleată cu gheaţă în capul unui atlet. Cifra propusă este 693 lei brut pe acţiune, adică 638,35 pentru persoanele fizice, sau 623,70 lei pentru persoanele juridice. Ca urmare, piaţa a sancţionat sever acţiunile BRD. De la preţuri care erau constant peste 26.000 lei, după ce au atins un maxim de peste 28.000 de lei, vineri ele au scăzut drastic, atingînd chiar un minim de 23.100 lei, pentru a închide la 23.500 lei pe acţiune. Nu cred că aceasta s-a datorat nevoii de bani pentru a cumpăra acţiuni "Petromidia", ci exclusiv nemulţumirii acţionarilor faţă de remuneraţia acţiunilor. Asta cu atît mai mult cu cît, deşi din 2002, BRD ar fi putut majora capitalul social prin capitalizarea rezervelor, nu a făcut-o şi se pare că nici nu intenţionează prea curînd, deşi această măsură este benefică atît pentru acţionari (majoritari sau minoritari), cît şi pentru bancă. Putem chiar suspecta că refuzul majorării de capital şi dividendul mai mic sînt o concesie acordată guvernului pentru jus-tificarea formei de privatizare prin negociere directă, prin care se va obţine un preţ mai mic decît merită acţiunile BRD. Nu m-ar mira deloc dacă după privatizare se va majora capitalul. Chiar dacă preţul a scăzut dras-tic, volumul vînzărilor nu este totuşi foarte mare şi nu merită să se vîndă în pierdere acţiunile, mai ales de către cei care le-au luat scump.
Notă: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.