OPINII Un Omar Hayssam pentru neliniştea noastră

Un eveniment de anvergura plecării clandestine din ţară a lui Omar Hayssam şi a reverberaţilor pe care fuga acestuia le-a declanşat în spaţiul public poate, fireşte, fi abordat sub cele mai varii perspective.

Nu mi se pare, de exemplu, deloc lipsit de interes de observat felul în care poziţionări deja cronicizate faţă de şeful statului ajung să deformeze până la ridicol judecăţi ce se pretind dintre cele mai pertinente. Spectacolul oferit seară de seară de trupa Muppets, de la FELIX-TV, poate să revendice oricând, cu probe de necontestat, un loc într-o Carte a Recordurilor, pentru cantitatea de inepţii debitate pe minut. Să acuzi cu o furie tot mai greu controlabilă faptul că preşedintele ţării a fost în stare să accepte azi demisia şefilor serviciilor secrete, după ce anul trecut i-a lăudat pentru felul în care şi-au făcut datoria, sau să te dai de ceasul morţii invocând deruta în care mişcările de la Bucureşti ar arunca şefii serviciilor similare din NATO, probează un nătângism aproape înduioşător. În care logică recunoaşterea profesionalismului cu care a fost tratată o situaţie punctuală presupune implicit şi acordarea unei coroniţe viagere de performanţă?; care sunt motivele pentru care Washington, Londra & company ar intra în alertă la aflarea veştii că Băsescu a renunţat la serviciile unor oameni puşi în posturi cheie sub guvernarea PSD, pentru felul defectuos în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile, sunt întrebări ale căror răspunsuri ni se refuză, scontându-se doar pe aplombul cu care se forţează inducerea în mintea omului avid de descifrarea celor întâmplate a unor "grile de lucru", pe cât de rupte de realitate pe atât de programat ostile preşedintelui.

Încercarea unor partide de a minimaliza impactul gestului lui Băsescu, care a amendat cu fermitatea şi promptitudinea cuvenită o bună parte din cei vinovaţi de finalul lamentabil în care a eşuat, cel puţin până în prezent, dosarul "Omar Hayssam", prin invocarea cererilor lor anterioare de schimbare a şefilor SRI şi SIE, a fost mai curând expresia puţinătăţii capacităţii lor de adecvare la o situaţie ce, abordată cu seriozitate, nu lasă loc la prea multe comentarii. "Vinovaţi" sau "Nevinovaţi" este întrebarea simplă, dar esenţială, la care trebuie să răs-pundă azi, din capul locului, oricine vrea să se pronunţe cu seriozitate asupra felului în care instituţiile abilitate ale statului şi-au făcut datoria. A respinge ideea de a subscrie la măsurile dispuse la Cotroceni, indispuşi de bile albe care ar putea intra în coşul preşedintelui, şi a încerca să ciupeşti o minimă apreciere pentru demersuri pe care le-ai făcut într-un cu totul alt context şi care, la data comiterii lor, nu au avut oricum aproape niciun ecou în opinia publică, înseam-nă a practica în continuare un joc la miză mică, cu care nu convingi mai pe nimeni. Traian Băsescu este un adversar extrem de redutabil şi oricine se gândeşte să-l înfrunte trebuie să cumpănească bine asupra arsenalului de care dispune. Salvele de înţepături de ţânţar, în care excelează mai ales unii dintre "partenerii" din coaliţia de guvernare, se pare că deocamdată nu numai că nu-i provoacă niciun inconfort preşedintelui, dar sunt chiar argumente care sporesc sprijinul celor care investesc încrederea lor în el.

În ceea ce mă priveşte, lucrul cel mai grav şi cel mai dureros pe care îl resimt urmărind evenimentele consumate în ultimele zile ţine de conştientizarea, dincolo de orice cale de scăpare, a faptului că trăim într-o societate în care orice mârşăvie este posibilă. Ştim foarte bine că respirăm clipă de clipă şi suntem infestaţi până în adâncul fiinţei noastre de virusul intratabil al corupţiei; ştim că "instituţiile statului" şi "onorabilitatea" lor sunt vorbe goale, lipsite de orice conţinut; ştim că trăim într-o permanentă minciună şi că îi minţim până în pânzele albe pe toţi naivii care se apropie de noi şi încearcă să ne aducă pe drumul cel bun. Ştim că aşa suntem de două mii de ani şi că, dacă vom mai supravieţui alţi două mii, tot aşa vom fi. Pentru că, aşa cum ne învăţa pe bună-dreptate Conu" Iancu, ăsta ne e naturelul! Dar îmi imaginam, în speranţa mea tembelă, că există o limită dincolo de care nu din bun-simţ, nu din corectitudine, nu din ruşine, ci doar de frică: "bă, neamule, prea e lată să poată scăpa neobservată", mai există câteva delicte la care, totuşi, fârtaţii noştri să nu se încumete. Recunosc, m-am înşelat. Scoaterea lui Omar Hayssam din mâinile Justiţiei şi trecerea lui frauduloasă peste graniţă este o performanţă care nu se poate împlini decât într-un sistem putred până în măduva oaselor (ca să nu fiu suspectat de "păcatul" de a fi fan Băsescu nu-i preiau diagnosticul: "sis-tem ticăloşit"!). Numai într-o astfel de lume avocaţii îndrăznesc să citească chicotind de râs necrologuri ale clienţilor în faţa instanţei pe post de pledoa-rie, doctorii să-şi pună semnătura sub diagnostice fictive pe fiţuici de hârtie pe care magistraţii le citesc cu lacrimi în ochi şi, pentru că toţi trăiesc cu frica lui Dumnezeu în suflet, decid că, oricât a greşit un om, totuşi nu poţi să-i refuzi apelul să-l laşi să moară acasă, în patul lui.

Dacă asta se va întâmpla acum sau peste o sută de ani e o chestiune care rămâne la aprecierea celui care îi plăteşte pe toţi şi căruia, la schimb, i se transmite şi ziua, ora şi locul unde graniţa securizată a ţării se va deschide în faţa lui. Nu ştiu câţi bani a cheltuit Omar Hayssam ca să-şi salveze pielea, dar va curge multă apă pe gârlă până când de pe obrazul României vor începe să păleas-că urmele palmei date cu o cruzime de terorist. Dacă cineva mai avea vreo îndoială, azi poate fi pe deplin liniştit: în ţara asta totul e de vânzare. La preţul cel mai de jos, cinstea!