Săptămîna trecută, joi, Congresul SUA a votat planul Bush-Paulson de 700 miliarde de dolari de salvare a sistemului financiar american, plan revizuit, pentru a putea fi mai uşor votat în Senat. De reţinut că în Senat sunt membri ambii candidaţi la preşedinţie, Obama şi McCain. Planul a fost practic impus în Congres, cel care luni votase contra planului. Socialismul financiar american a câştigat, cel puţin pentru moment, căci nimeni nu se aşteaptă ca cei 700 miliarde de dolari să acopere pagubele şi să revitalizeze industria financiară americană. Adoptarea planului este, însă, importantă pentru bursă, care poate acum să îşi recapete încrederea (să ne reamintim că luni, după anunţarea votului iniţial de respingere a planului Bush-Paulson, la bursa din New York s-au pierdut 1.000 mld USD) şi pentru băncile care au mai rămas în picioare, care pot acum să reînceapă să se crediteze între ele şi să îşi crediteze clienţii. În fine, votul Congresului este important şi pentru semnalul pe care îl dă europenilor, în sensul că într-o situaţie de criză majoră se poate lua o măsură atât de neobişnuită cum este acest plan de salvare prin crearea unui AVAS american, chiar şi pe timp de campanie electorală. A bon entendeur, salut!
În acelaşi timp, ce fac concetăţenii noştri europeni? Guvernul Irlandei reuşeşte să treacă prin Parlament, în numai 24 de ore, o lege prin care statul irlandez se obligă să asigure în proporţie de 100% depozitele din toate cele 6 bănci rezidente în Irlanda. Nu o parte din depozitele populaţiei (aşa cum este peste tot în Europa, inclusiv în România), ci toate depozitele din băncile irlandeze, inclusiv cele ale corporaţiilor, irlandeze sau străine. Efortul financiar necesar Irlandei pentru a pune în operă un asemenea plan este estimat la 400 mld Euro, adică de 2,2 ori mai mare decât PIB-ul Irlandei. În mod evident, Irlanda nu poate suporta un astfel de efort financiar, dar joacă tare, la cacialma, sperând că în acest fel va atrage banii marilor corporaţii în Irlanda şi va determina bănci străine, mai ales pe cele din City-ul londonez, să îşi deschidă filiale în Irlanda. De altfel, încă de joi, când s-a anunţat acest plan irlandez, un număr mare de firme din Marea Britanie şi-au transferat masiv fondurile în Irlanda. Băncile din City-ul londonez strigă tare că este concurenţă necinstită, uitând repede că ele au fost cele care au acceptat primele planul de naţionalizare a băncilor Northern Rock şi Bradford&Bingley, deschizând astfel cutia Pandorei. Lovitura dată de Irlanda se situează la o zi după ce primul ministru irlandez se întâlnise cu preşedintele Franţei, care încerca să pună în practică un plan european asemănător celui adoptat, joi, de Congresul american. Franţa acuză acum Irlanda de un soi de trădare, căci dacă ar fi ca măsura luată de Irlanda (o mică tehnică de pocker, de altfel) să se răspândească în toată Uniunea Europeană, cu titlu de precedent, atunci Franţa ar trebui să se oblige la un efort bugetar propriu de 5.000 mld Euro (aţi auzit bine: 5 trilioane de Euro; este estimarea din Le Monde de vineri, 3 oct.).
Şi iată cine se plânge, Franţa, cea care, în condiţiile în care deţinea doar 12% din Dexia, a participat, totuşi, la refinanţarea acesteia cu o sumă (3 mld. Euro) egală cu cea plătită de Belgia, acţionarul majoritar. Se plânge Franţa, campioana absolută a salvgardării întreprinderilor cu bani publici, Eurotunel fiind cea mai mare şi cea mai recentă exemplificare a stilului financiar socialist în care se comportă Franţa. În fine, domnul Sarkozy vorbea miercuri, cu emfaza-i bine-cunoscută, de un plan de salvare de 300 mld Euro, dar s-a văzut pus în situaţia de a retracta şi propunerea şi suma, căci dna Merkel a spus "Niet", invocând principiul subsidiarităţii. Mai pe şleau, Germania a spus că, dacă este să oblige contribuabilul german să plătească pentru prostiile şi fraudele managerilor de bănci, atunci este just să-l facă să plătească numai pentru prostiile şi fraudele naţionale, nu şi pentru cele "europene". Între altele, dl Sarkozy a fost pus într-o mare dificultate şi pentru că a divulgat, fără să fi fost forţat de cineva, cât de mare este paguba. Adică, atât de mult au pierdut băncile europene, 300 mld Euro? Păi atunci, Europa întreagă este în pragul unei mari recesiuni economice! Asigurările date de oficiali că totul este în regulă, în intenţia vădită de a evita panica nu sunt altceva decât asigurările din "celebra" reclamă "Dormiţi liniştiţi"! Fortis anunţă cu emfază, vineri, că nu are nicio problemă de lichiditate şi luni, dintr-o dată, fără avertisment, banca este naţionalizată. Este de-a dreptul criminal să dai asigurări clienţilor tăi că nu este nimic grav cu banca şi numai după o zi lucrătoare să dai faliment. În timp ce dl Sarkozy vorbeşte cu patimă de eforturi conjugate, unitate, încredere şi alte bla - bla-uri, dna Merkel se întâlneşte cu preşedintele Rusiei şi pune la cale construcţia unei a doua conducte de gaze ruseşti către Europa, în detrimentul mult discutatului Nabucco.
Iată cât de unită este Europa. Şi nu vorbesc de aşa-zisă uniune între statele fondatoare şi cele care au aderat din nou, în 2004 sau în 2007, la UE, ci de "unitatea" între membrii fondatori, înşişi, de "unitatea" între motoarele Europei, Franţa şi Germania.
Între timp, măsurile cu damf fascist ale guvernului Berlusolini sunt uitate. Puţină lume observă că Italia, lovită şi ea serios de nebunia falimentelor mascate de ajutoare de stat, se angajează în proiecte şi în dezbateri care, direct sau indirect, reînvie spiritul anilor 1922-1943. Italia tocmai ce a dat în folosinţă Muzeul civilizaţiei italiene, construit, nici mai mult, nici mai puţin, decât după planurile lui ... Musolinni. Vocea celor din Liga Nordului este din ce în ce mai pregnantă şi mai credibilă pentru italieni, iar această "voce" le spune italienilor că Uniunea Europeană este o greşeală, că pentru italieni ea nu a adus decât infracţiuni şi imigranţi ţigani şi că Italia este infestată, soluţia fiind ieşirea nordului Italiei din Uniune. Şi italienii cam sunt de acord cu "vocea".
Şi Italia nu este singura ţară importantă a Uniunii care a permis aceste derapaje. În Austria, o treime din Parlament este ocupată acum de două partide care, printre altele, vor să reabiliteze semnul svasticii şi să expatrieze toţi imigranţii care au murdărit străzile Vienei sau ale Salzburgului. În landul Bavaria, un partid neonazist aproape că a cucerit majoritatea în parlamentul landului, pe acelaşi mesaj anti-imigraţie şi anti-Europa. În fine, în suburbiile Parisului au reînceput revoltele imigranţilor megrebieni şi thailandezo-cambogieni, deci dl Sarkozy îşi poate savura din nou coşmarul...
Şi ce fac autorităţile noastre în acest timp? Nimic important. Suntem în campanie electorală, deci aruncăm cu bani la tot cartierul. Ba mai mult, ne împrumutăm cu 7,5 mld RON. Nu se ştie pentru ce. Probabil, pentru plata pensiilor. Banca Naţională ne asigură că, dacă vom avea şi noi o criză, putem susţine şi noi planuri de salvare căci, nu e aşa, trebuie să fim în rândul lumii şi noi. Nu contează că rezerva valutară a României este de doar 20 mld. Euro şi nici că datoria publică a depăşit anul acesta 45 mld. Euro. Dacă e nevoie, dăm şi noi o lege ca irlandezii şi garantăm toate depozitele... Nu importă nici faptul că, într-o perioadă mai mică de 3 ani, un număr mare de români care lucrează în străinătate se vor întoarce în ţară, căci nu vor mai avea de lucru în Spania şi Italia, iar şomajul şi costurile publice ale acestei întoarceri vor creşte exponenţial. În acest timp, noi promitem autostrăzi, iar autorităţile (sprijinite de analişti sau foşti miniştri-trompetă) ne asigură că sistemul nostru bancar este solid şi nu va avea de suferit. Nimic nu se poate întâmpla într-o ţară care a avut o creştere economică de 9,3% acest an. Nici imobiliarele nu vor cădea, nici comerţul, nici construcţiile. Ceea ce se întâmplă este un vis urât, dar trecător.
Criza sub-prime din SUA are o singură cauză, lăcomia. Lăcomia este cel de-al cincilea păcat capital. Oare nu vedem noi în România lăcomie la consultanţi, developeri, brokeri de imobiliare, primării, buget?
Totuşi, parcă din istorie ştim că un anume domn Hitler a venit la putere, doar trecător, într-o anumită ţară europeană, tot în urma unei crize economice şi a câştigat încrederea publicului printr-un mesaj de ordine şi disciplină şi prin naţionalizarea băncilor şi a industriei. Şi a rămas la putere şi a găsit nişte ţapi ispăşitori, pe care i-a şi pedepsit... Şi a aruncat omenirea în cel mai diabolic război care a existat.
Aşadar, willkommen in der Hölle!
1. fără titlu
(mesaj trimis de T. în data de 10.10.2008, 01:02)
Bestial!