Oprea "se jură" că nu are nicio legătură cu fuziunea UNPR-PMP

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 14 iulie 2016

Oprea "se jură" că nu are nicio legătură cu fuziunea UNPR-PMP

Aproape retras din politică, fostul ministru Gabriel Oprea a ţinut să facă mai multe precizări legate de fuziunea UNPR cu PMP. Acesta susţine că nu are nicio legătură cu această mişcare politică, răspunzând unor acuze lansate din mai multe părţi: " Nu aş fi comentat nimic despre decizia conducerii UNPR privind fuziunea cu PMP. O fac, totuşi, pentru că există un comunicat al PNL în care sunt câteva neadevăruri care trebuie demontate. În primul rând, nu am avut niciun rol în decizia pe care a luat-o UNPR. Nu mai sunt membru al partidului şi nu particip la luarea deciziilor în partid. Demisia mea din UNPR nu este un act formal sau un gest de imagine, ci este o realitate cât se poate de concretă. Sunt un om serios şi, dacă spun un lucru, aşa fac. În al doilea rând, nu aş fi avut cum să particip la această decizie de vreme ce ea nu reflectă opiniile mele. Personal, îmi pare rău că proiectul UNPR, ca partid de sine stătător, dispare. Dincolo de unele critici nejustificate, cred că e important să nu uităm că UNPR a păstrat stabilitatea României şi a ajutat-o să rămână pe drumul cel bun în toate domeniile vitale pentru societate. Îmi pare rău că munca mea şi a multor colegi se transformă în zestrea unei fuziuni de conjunctură. Aş fi preferat ca UNPR să meargă pe picioarele sale. Ştiu că era greu, dar succesul nu vine niciodată din soluţiile facile".

De asemenea, Oprea neagă orice "relaţie privilegiată" cu fostul preşedinte Traian Băsescu, susţinând că nu este dator cu nimic acestuia: "În al treilea rând, ideea unei relaţii privilegiate cu Traian Băsescu este încă un neadevăr. Şi mă miră că tocmai PNL lansează în spaţiul public astfel de ipoteze. Traian Băsescu a fost preşedintele României şi l-am sprijinit în tot ceea ce ţine de siguranţa naţională, aşa cum fac şi în cazul lui Klaus Iohannis. Am făcut acest lucru din convingerea mea de militar şi nu din raţiuni politice. Iar acest lucru îl pot confirma foarte mulţi din liderii PNL care presupun că nici nu au văzut acest comunicat înainte de a fi transmis presei. Nu îi sunt dator cu nimic lui Traian Băsescu şi nici el mie. Ne respectăm, dar nu vedem lucrurile în acelaşi fel atunci când vine vorba despre România. În privinţa deciziei UNPR, nu am nimic de spus în plus. Sper doar ca liderii partidului să-şi fi făcut toate calculele şi să nu fi închis prematur drumul unui proiect în care foarte mulţi români au crezut şi cred în continuare".

La începutul acestei luni, Gabriel Oprea a părăsit UNPR, devenind senator independent, şi a anunţat că la finalul mandatului se va retrage definitiv din viaţa politică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu e nicio diferenta intre Oprea si Bsescu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb