Orban: Sunt ministru tehnocrat susţinut de PC

Ziarul BURSA #Politică / 10 mai 2012

Orban: Sunt ministru tehnocrat susţinut de PC

Mi s-a promis că nu voi fi influenţat politic

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, ieri, că prezenţa sa în Guvernul Ponta este ca tehnocrat cu susţinerea politică a Partidului Conservator, însă preşedintele PC, Daniel Constantin, i-a promis că nu va fi nicio influenţă politică în activitatea sa.

"Nu sunt membru de partid, nu am fost şi nu am intenţia să devin în viitorul apropiat membru de partid. În ceea ce priveşte prezenţa mea în Guvern, desigur că propunerea mi-a fost făcută de domnul premier. Figurez ca să zic poziţionare, ca repartiţie, pe unul dintre posturile care i-au fost repartizate PC, dar, din dis-cuţiile pe care le-am avut cu domnul Daniel Constantin, a fost foarte clar că în niciun fel nu se va exercita vreo influenţă asupra mea într-un fel sau altul pe linie politică", a spus Orban.

El a arătat că va continua munca sa de tehnocrat în Ministerul Afacerilor Europene şi a acceptat oferta premierului Victor Ponta pentru că a vrut să ducă mai departe efortul început în septembrie 2011 când a fost numit ministru în Guvernul Boc.

"Consider că în continuare pot să contribui la îmbunătăţirea situaţiei în domeniul absorbţiei fondurilor comunitare, dar nu numai pentru că gestionez şi problematica afacerilor europene, că prin expertiza pe care o am, prestigiul de care mă bucur la Bruxelles pot să ajut în continuare România şi acesta e motivul pentru care am continuat", a afirmat Orban.

Pe de altă parte, Orban a arătat că în cele două posturi de secretari de stat din MAEur vor fi desemnate persoane susţinute de partidele din USL, însă nu exclude ca şi acestea să fie tot tehnocraţi.

"La nivelul secretarilor de stat ştiţi că există o decizie politică şi care va trebui să fie materializată şi va exista o schimbare în sensul acesta, dar este singura pe care o avem în vedere. Şi de altfel, din cele două posturi de secretar de stat care există la MAEur, unul nu era ocupat", a spus Orban, citat de Mediafax.

Până în prezent, unul dintre posturile de secretar de stat din MAEur a fost ocupat de Teodor Cătălin Vătafu, fost consilier al premierului Emil Boc şi coordonator al Departamentului de Relaţii Externe de la Palatul Victoria între ianuarie 2009 şi aprilie 2011.

"Ce este foarte important e că aceia care vor veni ca să fie secretari de stat vor fi în primul rând specialişti foarte buni în domeniu, în domeniul gestiunii fondurilor comunitare şi în domeniul afacerilor europene, asta e înţelegerea pe care o avem şi va fi materializată", a mai spus Orban.

Leonard Orban este singurul membru al Cabinetului Ungureanu care a fost menţinut în Guvernul Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb