Orbirea diplomatică

Ce e de făcut... cu Putin? Atît Obama cît şi Merkel au înroşit telefoanele mobile în discuţiile "de la om la om" purtate cu liderul de la Kremlin, ba despre anexarea Crimeei, ba despre "răzmeriţa militară" din estul Ucrainei, montată cu sprijinul politico-militar masiv furnizat de Rusia celor care ar vrea să ia pe tălpile bocancilor o bucată de Ucraina şi să plece cu ea în Rusia, ba despre aeronava civilă doborîtă mişeleşte de vajnicii apărători ai intereselor ruseşti din imaginarele republici declarate reale pe teritoriul statului suveran Ucraina; reacţii îmbufnate sau mai acide de presă prin diferite colţuri politice ale Europei şi Americii; sancţiuni economice în trepte, ca la rachete, I, II, III; ameninţări firave cu posibile consecinţe juridice în faţa unui greu de presupus tribunal ONU, menit să judece responsabilităţile celor vinovaţi de crime împotriva umanităţii, în cazul doborîrii cursei MH17 şi al morţii pasagerilor/echipajului său; un proces deschis lui V. Putin, într-un tribunal american, pe aceeaşi temă, de către avocaţi britanici; blocări de conturi şi alte sancţiuni pentru persoane influente din anturajul imediat al lui Putin şi din nomenclatura instituţiilor militare şi de securitate ale Rusiei; zornăieli de tinichele, dansuri ritualice cu feţe contorsionate şi limba scoasă la final către Putin, pe scena de la Bruxelles, pentru alungarea "spiritelor rele". Şi... ce mai urmează? Răspunsul la întrebare nu suferă prea mare amînare, deoarece V. Putin nu dă semne că ar vrea altceva decît să rostogolească bolovanul pe tobogan, pînă la capăt. Cel mai nou asalt: tratatele strategice încheiate de URSS cu SUA, în vremurile de mult apuse ale "războiului rece". Primul vizat, INF-ul, 1987, cu privire la interzicerea rachetelor balistice şi de croazieră cu rază mică şi medie de acţiune. Aici, proiectul politic al lui Putin este ajutat de progresele tehnologice înregistrate de cînd cerneala s-a uscat pe semnătura lui Gorbaciov şi a lui Reagan. De la sfîrşitul anilor "80 şi pînă astăzi, tehnologia a făcut posibil ca raza de acţiune a unei rachete să poată fi "modulată" pe o scală suficient de largă, astfel încît distincţia netă, din construcţie, între rază medie şi rază mare de acţiune, valabilă în 1987, să se şteargă în 2014. Deşi le testează pentru zboruri cu rază medie de acţiune, Rusia pretinde că noile sale rachete sunt de fapt cu rază mare de acţiune, deci nu cad sub interdicţia Tratatului INF. Ca să nu rămînă mai prejos, Moscova putiniană acuză Washingtonul de încălcarea aceluiaşi tratat, prin amplasarea bazelor de lansatoare pentru rachte-interceptoare din România, Polonia şi Lituania. Nu e cazul să vă bat capul cu formulările sau amănuntele tehnice ale tratatelor, minciuna "diplomatică" a ruşilor pute de la un kilometru, altminteri este greu de priceput cum de n-au băgat de seamă aceste încălcări încă de acum 4-5 ani şi le-au descoperit tocmai acum, cînd au fost prinşi cu mîţa-n sac. Oricum, nu asta este cu adevărat important. Penibilul şi lipsa de credibilitate a reacţiei diplomatice a Moscovei îl fac pînă şi pe Lavrov să iţească un zîmbet trist, de sub masca lui de om tot timpul supărat, pe toată lumea care nu iubeşte sincer şi necondiţionat politica stăpînului de la Kremlin. "Ce-am fost şi ce-am ajuns!"

Fervoarea oarbă şi ineficientă cu care "liderii occidentali" caută "soluţiile" pentru provocările pe care V. Putin le aruncă, una după alta, pe masa de joc a politicii mondiale, seamănă cu dezordinea frenetică a unei "cochete" care răscoleşte maldărul de chiloţei din cuferele de lenjerie fină, pentru a-i găsi pe cei perfect asortaţi cu profilul clientului care tocmai i-a dat "întîlnire". Şi...fatalitate, nu-i găseşte, exact cînd ar fi avut mai mare nevoie de ei!!! Dacă diplomaţia europeană ar fi fost mai puţin populată cu "fanţi" guralivi (de ambe genuri) şi "fătuci" cititoare de comunicate (aşişderea!), dacă liderii marilor state care pretind că vor să-i ţină piept lui V. Putin şi politicii sale nu ar fi, unii dintre ei, incurabil bolnavi de făţărnicie, iar alţii nărozi şi incompetenţi, tot ce ar fi trebuit să facă ar fi fost să scoată din sertare un text cu valoare de tratat în trei variante, incrementale: Actul final de la Helsinki, 1975; Actul final al Conferinţei de la Paris, 1990 şi Actul final al Conferinţei de la Helsinki, 1992. Aceste documente internaţionale, cu valoare de tratate, care generează, deci, obligaţii juridice internaţionale, pentru statele semnatare, conţin toate remediile de care ar avea cineva nevoie să vindece Europa de "Maladia Putin". Acolo, negru pe alb, sub semnătura şefilor de stat şi de guvern din ţările Europei, plus SUA şi Canada, stau înscrise obligaţiile asumate privind respectarea integrităţii teritoriale a statelor semnatare, privind inviolabilitatea frontierelor, privind gestionarea situaţiilor conflictuale exclusiv prin mijloace paşnice, inadmisibilitatea folosirii forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile dintre semnatari şi multe...multe altele!!!!! Dacă s-ar fi luat în serios şi dacă ar fi vrut cu adevărat să rezolve problemele create de "noua viziune geo-politică a Moscovei" atunci, încă de la asaltul asupra Georgiei, nu mai vorbesc de Crimeea, tot ceea ce ar fi avut de făcut statele semnatare ar fi fost să-şi folosească mijloacele diplomatice pentru a informa oficial Rusia că se află în stare de violare masivă a respectivelor angajamente/tratate, după care ar fi trebui să se reunească pentru a face o evaluare comună a gravităţii acţiunilor şi a consecinţelor acţiunilor Moscovei, după care ar fi trebuit, împreună, toate statele semnatare (minus Rusia, desigur) să prezinte lista acţiunilor menite să sancţioneze derapajele masive ale lui Putin, începînd cu relaţiile bilaterale şi încheind cu OSCE, respectiv ONU. Nimic complicat, nimic sofisticat...poate ceva mai dificil de realizat diplomatic, dar...acolo unde este voinţă, există şi o cale! Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat!!! Actorii principali ai Europei şi Statele Unite se comportă ca şi cînd toate aceste instrumente ale legalităţii internaţionale nu ar exista, ori nu ar mai face, nici cît o ceapă degerată! Este exact ce îşi doreşte cel mai tare Rusia putiniană!!! De ce joacă liderii lumii exact în cărţile adversarului? Poate că este doar un caz de "orbire diplomatică", tot aşa cum marii şahişti au uneori ezitări, ori fac greşeli grave, ca şi cînd n-ar vedea piesele şi tabla din faţa ochilor; ca şi cînd ar juca altă partidă! Tot ce putem face, deocamdată, este să sperăm că orbirea nu se va dovedi una permanentă!