OTP: "Ungaria va adopta euro, în pofida retoricii oficiale"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 octombrie 2017

OTP: "Ungaria va adopta euro, în pofida retoricii oficiale"

Ungaria ar putea adopta moneda euro mai repede decât este dispus să admită Guvernul de la Budapesta, deoarece integrarea reînnoită a Europei va stimula chiar şi ţările care sunt mai reticente în a se alătura monedei comune, a afirmat Sandor Csanyi, şeful OTP, cel mai mare creditor independent din Europa Centrală, într-un interviu acordat Bloomberg, conform Agerpres.

Liderii din Ungaria, Polonia, România şi Cehia - primele patru economii din flancul estic al Uniunii Europene - au refuzat să stabilească date pentru adoptarea euro, chiar dacă în mare îndeplinesc criteriile de acces şi sunt obligate să-şi schimbe monedele naţionale.

Deşi unele ţări, cum ar fi Ungaria, nu se grăbesc, ele nu vor nici să fie lăsate deoparte în cazul unei integrări mai profunde, a explicat Sandor Csanyi, cel mai bogat om din Ungaria şi director general al celei mai mari bănci a ţării, OTP Bank.

"În final, Ungaria se va alătura zonei euro şi vom merge împreună cu cei care vor o integrare mai profundă. Dar sunt sigur că vom intra în cel mai târziu stadiu posibil", susţine şeful OTP.

Croaţia, care a aderat la UE în urmă cu patru ani, vrea ca până în 2020 să intre în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), în vederea aderării la euro câţiva ani mai târziu, a afirmat săptămâna trecută premierul Andrej Plenkovic.

Şi Bulgaria face eforturi pentru aderare.

Cinci dintre fostele state comuniste care sunt acum membre ale UE - Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania - au intrat deja în zona euro.

Alte state, cum ar fi Polonia, Cehia şi Ungaria, nu sunt atât de nerăbdătoare, din cauza discrepanţelor existente între veniturile din estul şi vestul continentului şi a necesităţii de a avea politici monetare independente pentru a le ajuta să gestioneze şocurile economice externe.

Următorii ani vor fi caracterizaţi de disensiuni între cei care vor o integrare mai profundă şi cei ca Ungaria, care caută să-şi menţină suveranitatea, a afirmat joi Nandor Csepreghy, secretar de stat în Cabinetul premierului Viktor Orban.

"Adoptarea euro de către Ungaria poate avea loc. Viktor Orban este în acelaşi timp pragmatic şi impulsiv, el poate lua decizii foarte rapid şi uneori din motive neaşteptate", a apreciat Attila Chikan, profesor de economie la Universitatea Corvinus din Budapesta şi fost ministru al Economiei.

"Temerile privind suveranitatea se vor reduce dacă statele din zona euro vor face presiuni pentru o integrare mai profundă, singura cale viabilă pentru UE", a declarat Csanyi. "Nicio ţară nu va fi forţată să renunţe 100% la suveranitatea sa", a dat asigurări şeful OTP.

În prezent, nouă din cele 28 de state din UE nu utilizează moneda euro. Conform tratatelor UE, toate statele membre UE sunt aşteptate să adopte euro, cu excepţia Marii Britanii şi a Danemarcei, care au anunţat că nu doresc să facă parte din uniunea monetară.

Luna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat dorinţa de a vedea cât mai multe ţări din Uniunea Europeană alăturându-se zonei euro.

În schimb, guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Ewald Nowotny, a apreciat că zona euro nu ar trebui să relaxeze condiţiile ce trebuie îndeplinite de statele membre UE care vor să adere la euro, adăugând că ar trebui analizate cu atenţie economiile statelor candidate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb