Ovaţionat în picioare la Bruxelles, Zelenski speră să fi convins şi să primească avioane şi o aderare rapidă la UE

G.D.
Internaţional / 10 februarie 2023

Ovaţionat în picioare la Bruxelles, Zelenski speră să fi convins şi să primească avioane şi o aderare rapidă la UE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ieri că mai mulţi lideri ai Uniunii Europene, cu care s-a întâlnit personal la Bruxelles, sunt gata să furnizeze Kievului avioane, dar luarea unei astfel de decizii nu este garantată şi presupune o serie de provocări, relatează Reuters, potrivit News.ro.

După prima sa întâlnire în persoană cu toţi cei 27 de lideri naţionali ai unei Uniuni la care Ucraina doreşte să adere, Zelenski nu a specificat cine i-ar putea furniza avioane şi a spus că unele acorduri sunt încă în lucru, în timp ce altele nu pot fi făcute publice.

Ţările UE au furnizat cantităţi mari de arme Ucrainei în ultimul an şi au devenit din ce în ce mai obişnuite cu gândul de a trimite armament greu, cum ar fi tancuri de luptă, dar încă nu s-au angajat - cel puţin în mod public - să trimită avioane de luptă şi rachete cu rază de acţiune mai mare, invocând îngrijorări legate de o potenţială escaladare a conflictului.

"Europa va fi alături de noi până la victoria noastră. Am auzit de la mai mulţi lideri europeni (...) disponibilitatea de a ne oferi armele şi sprijinul necesar, inclusiv avioanele", a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă la Bruxelles. El nu a detaliat, dar a spus că mai multe vor fi decise în cadrul unor întâlniri bilaterale.

Zelenski le-a spus liderilor UE că Rusia luptă nu numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva unei Europe "libere şi unite". Ca exemplu, el a povestit că Ucraina a descoperit recent un plan al serviciilor secrete ruseşti "pentru distrugerea Moldovei", pe care l-a împărtăşit cu preşedinta Maia Sandu. Zelenski nu a oferit alte detalii. La rândul său, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a confirmat că a primit informaţii din partea Ucrainei despre încercările de destabilizare a ţării, dar nu a putut dezvălui detalii.

În contextul în care UE pregăteşte un al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei odată cu împlinirea, la 24 februarie, a unui an de la începerea războiului, Zelenski a cerut blocului european să limiteze exporturile de tehnologie către Rusia pentru a reduce capacitatea Moscovei de a produce noi rachete pentru război.

UE caută, de asemenea, modalităţi legale de a utiliza banii ruşi deja îngheţaţi pe teritoriul său pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei după război, deşi persistă preocupări juridice majore.

"Este corect ca aceste active să fie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei", a declarat Charles Michel.

Deşi a spus că "o Europă liberă nu poate fi imaginată fără o Ucraină liberă" şi în ciuda tuturor aclamaţiilor şi ovaţiilor primite în picioare în timpul vizitei sale la Bruxelles, Zelenski a auzit de la şeful Consiliului European, Charles Michel, că drumul spre aderarea ţării sale la UE va fi lung şi greu.

Ucraina face presiuni pentru ca negocierile de aderare la UE să înceapă anul acesta. Zelenski le-a spus liderilor UE că vor rămâne în istorie, la fel ca părinţii fondatori ai comunităţii, dacă vor ajuta acum la instaurarea păcii în Ucraina şi la aderarea acesteia la UE.

Dar, în timp ce unele ţări UE sunt dornice să ofere Ucrainei impulsul moral care ar veni odată cu începerea negocierilor de aderare, altele sunt mult mai precaute. Acestea subliniază că viitorii membri trebuie să îndeplinească o serie de criterii - cum ar fi combaterea corupţiei - înainte de a putea începe negocierile.

Când Zelenski a declarat la conferinţa de presă că "atunci când spun anul acesta, mă refer la anul 2023", Michel i-a spus că va trebui mai întâi să obţină acordul tuturor statelor membre. Michel a subliniat că "drumul spre pace, reconstrucţie şi aderare va fi un drum lung şi greu", înainte de a adăuga: "Vom fi alături de voi la fiecare pas".

Comisia Europeană urmează să spună în octombrie dacă Ucraina îndeplineşte criteriile pentru a începe negocierile de aderare, iar apoi este nevoie ca statele membre să fie de acord în unanimitate.

Anterior, în discursul susţinut în faţa Parlamentului European, Zelenski îşi exprimase recunoştinţa pentru sprijinul acordat atât de politicieni, cât şi de cetăţenii obişnuiţi din UE. El a fost îndelung ovaţionat, în picioare, de către legislatorii UE, care l-au aclamat şi aplaudat, unii dintre ei purtând culorile albastru şi galben ale drapelului ucrainean.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Eu credeam ca doar pe aici mai sunt gusteri,pe ici pe colo care nu inteleg pe ce lume traiesc,dar s au rasturnat multe carute la Brjuxeles,multa varza de bruxel pe acolo!

    Ovațiile alea prelungite din PE mă fac să devin nostalgic.

    "Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres!" :) 

    CRITERIILE, CRITERIILE, DRAGILOR!

    Coruptii de la Bruxelles,isi joaca rolul primit ca si actorasul,

    interesele Europei sunt calcate in picioare,

    pana cand ??!! 

    1. USA-Europe 6-0 6-0 6-0 game,set and match,USA wins the game

    Și Churchill pălește în fața acestui mare erou

    Posibil în cățiva ani în invățămăntul romănesc să se predea ceva materie legată de personalitatea acestui nou zeu Zele

    1. Și a lui bandera

    Ametitii aia de la UE sunt vanduti si sustin nazistii de la Kiev la ordinul celor de peste ocean.. UE nu main este independenta ci a devenit o colonie americana…, Ukraine este un stat mafiot conrupt number are ce cauta in UE … Atentie ca inarmati Ukraina dar nu o controlati si s ar putea sa intoarca armele date de voi gratis spre UE dupa ce se vor impaca cu rusii… Este firesc sa se intample asa deoarece sunt popoare inrudite sir au acelasi sange…. Atunci sa va vad…

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb