PÂNĂ ÎN TOAMNA ACESTUI AN, Poşta Română Broker de Asigurare vrea o reţea de birouri în peste 300 de oficii

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 14 mai 2015

Viorel Motoroiu, Director General al PRBA

Viorel Motoroiu, Director General al PRBA

Comparativ cu luna ianuarie, volumul vânzărilor a crescut cu peste 400%

Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA) doreşte ca prin strategia de extindere la nivel naţional să aibă spaţiu dedicat serviciilor în 40 de oficii poştale din ţară, până la sfârşitul lunii mai, precum şi o reţea de birouri de asigurări în peste 300 de oficii, până în toamna acestui an.

Începând cu luna mai 2015, Poşta Română oferă posibilitatea încheierii poliţelor de asigurări în oficii poştale din oraşele: Arad, Alba, Piteşti, Topoloveni, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Slobozia, Iaşi, Ploieşti, Satu-Mare, Suceava, Alexandria, Tulcea, Mărăşeşti şi Vaslui.

"Volumul vânzărilor brokerului de asigurări al Poştei Române a crescut, la finalul lunii aprilie a acestui an, cu peste 400% faţă de ianuarie. Cea mai scumpă asigurare încheiată până acum de PRBA este de 35.000 de lei, în Bucureşti. În acest moment, peste 700 de angajaţi ai Poştei Române sunt în curs de acreditare ca agenţi de asigurări, aceştia urmând să acopere peste 50% din reţeaua urbană", a declarat Viorel Motoroiu, Director General al PRBA.

După obţinerea acreditării de către personalul selectat, Poşta Română Broker de Asigurare va avea o reţea de peste 300 de unităţi în care va oferi servicii de intermediere în asigurări. Potrivit lui Alexandru Petrescu, Director General al Poştei Române, miza PRBA va fi implementarea cât mai rapidă a unor produse de asigurări inovative, care să ţintească segmentul de clienţi tradiţionali ai operatorului naţional de servicii poştale.

"În perioada următoare vom anunţa un tip de poliţă special dedicată pensionarilor din mediul urban şi rural. De asemenea, PRBA lucrează împreună cu o parte a liderilor pieţei de asigurări la dezvoltarea unui produs nou, complex, de asigurare a locuinţei, atât din punct de vedere al riscurilor acoperite, cât şi al preţului. Poşta Română Broker de Asigurare trebuie să aibă o evoluţie dinamică, ascendentă şi să devină un centru de profit pentru proprietarul unic - Poşta Română", a declarat Alexandru Petrescu.

Poşta Română a lansat, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, propriul broker de asigurări. PRBA intermediază asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmând ca în cel mult un an de la inaugurare să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă. Brokerul de asigurări al Poştei Române va dispune de cea mai mare reţea de vânzări, cu cea mai mare capilaritate, reprezentată de factorii poştali autorizaţi ca agenţi de brokeraj şi de punctele fixe din reţeaua naţională de oficii poştale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb