Parchetul ÎCCJ solicită Camerei Deputaţilor raportul comisiei Nana

E.D.
Anticorupţie / 2 iulie 2014

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cere Camerei Deputaţilor documentele întocmite de Comisia Nana, care a anchetat achiziţionarea terenurilor din comuna Nana, de către fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că deputaţii au căzut de acord că vor transmite, de principiu, documentele cerute de magistraţi, însă acest lucru va putea fi posibil doar după ce procurorul general al României, Tiberiu Niţu, va semna scrisoarea remisă Parlamentului.

Fostul purtător de cuvânt al Comisiei Nana, senatorul PSD Gabriela Firea, a declarat, de asemenea, că vor fi puse la dispoziţia procurorilor raportul Comisiei, precum şi toate documentele adunate, multe dintre ele în original.

Pe 8 aprilie, Guvernul a sesizat Parchetul pentru terenurile de la Nana, Corpul de control al premierului susţinând că 80% dintre terenuri au fost retrocedate ilegal.

Începând cu 16 aprilie, procurorii Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale în dosarul terenului de la Nana al preşedintelui Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb