Parlamentul discută numirea unor noi membri la CNCD

S.B.
Politică / 30 iunie 2020

Parlamentul discută numirea unor noi membri la CNCD

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc azi în şedinţă comună, având pe ordinea de zi numirea unor noi membri la CNCD, validarea lui Ilie Sîrbu ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi a lui Niculae Bădălău la Autoritatea de audit, înfiinţarea comisiilor de anchetă privind românii care lucrează ca sezonieri în Germania şi achiziţiile din timpul stării de urgenţă. De asemenea, mai aprobă Strategia Naţională de apărare pentru perioada 2020-2024, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, primul punct al ordinii de zi este numirea a şapte membri ai Colegiului director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, şase mandate complete şi unul pentru rest de mandat până în 2023.

Pentru aceste posturi şi-au depus candidatura iniţial 26 de persoane, printre care actualul preşedintel al CNCD Csaba Asztalos, dar şi actuali membri ai Colegiului - Ilie Dincă - susţinut de Grupul minorităţilor naţionale, Luminiţa Gheorghiu, Cristian Jura, Tatiana Veronica Sandu, Claudia Popa - propusă de PNL. PNL a mai propus-o şi pe Maria Moţa, coordonator al Modulului "Politici sociale şi de sănătate la Fundaţia Konrad Adenauer, pentru un rest de mandat.

Alte candidaturi sunt cea a lui Horia Grama, fost deputat şi fost preşedinte al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, până în decembrie 2019, iar în prezent consilier la Cancelaria preşedintelui Camerei, cel care a scris în documentele de înregistrare a candidaturii "î-mi depun candidatura", senatorul Adrian Diaconu, secretar al Comisiei juridice, Andrei Busurcă, acesta considerându-se "cel puţin la nivelul oricărui alt candidat şi aducând ca argumente "aducaţia făcută la timpul cuvenit şi făcută bine", faptul că este "în deplină maturitate intelectuală şi fizică", precum şi bogata experienţp profesională şi, "mai ales, de viaţă".

De asemenea, mai aspiră la un post la CNCD avocatul Ioan-Lavric Covaci, consilierul parlamentar Florin Danciu, avocatul Ioana Enache, Ionuţ Mavrichi,fost consilier patriarhal, Cătălina Olteanu, propusă de USR, avocatul Luminiţa Pruteanu, solista de muzică populară Valentina Şerban, Daniela Ştefănescu - consilier la corpul de control al premieurului, Dan Tănasă - fost jurnalist independent, Laurenţiu Tănase - doctor în Teologie, Mădălina Tomescu - profesor universitar, Daniela Tontsch - preşedinte al Consiliului Naţional al Dizabilităţii.

Comisiile parlamentare reunite de buget - finanţe i-au validat luni pe Ilie Sîrbu pentru postul de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi pe Niculae Bădălău pentru postul de vicepreşedinte al autorităţii de audit.

Ilie Sîrbu preia restul mandat rămas de la Nicu Marcu, votat recent de Parlament pentru postul de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Pentru posturile de consilieri ai Curţii de Conturi au fost avizaţi Sorin Lazăr, Ion Călin, Claudia Boghicevici, Dezso Csongor - Attila, Adrian Popa.

De asemenea, parlamentarii mai trebuie să adopte Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024, precum şi proiectele de hotărâre referitoare la înfiinţarea a două comisii parlamentare de anchetă vizând eventualele nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules sparanghel şi achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă.

Alte puncte pe ordinea de zi sunt proiecte de hotărâre privind componenţa nominală a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi privind Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, informează news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. VEDETI CINE MARSEAZA PENTRU CURTEA DE CONTURI: numai somitati cu dodctorat in domeniu

    rusine! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb