Partide şi "baroni"

Cu cît se apropie mai mult alegerile locale cu atît devine evident un detaliu care riscă să arunce în aer o bună parte din disputa politică din România. "Baronii" domină alegerile locale. Sondajele de opinie efectuate pînă acum dovedesc că ceea ce presa, partidele de opoziţie şi chiar şi opinia publică denumeşte "baroni" au toate şansele să obţină sprijinul alegătorilor din "feudele" lor, împotriva candidaţilor lor cu o bază mai puţin medievală.

La Bacău, "baronul" Sechelariu, cel care a împărţit de ziua sa în parcul public mici şi bere, iar de Paşti a acordat audienţe cu "cadouri" din partea primăriei, întruneşte o majoritate categorică a populaţiei în favoarea sa. Candidaţii celorlalte partide par dinainte înfrînţi şi candidează doar pentru a arăta că partidele lor nu se consideră înfrînte înainte de a intra în competiţie. La Constanţa, "baronul" Mazăre este favoritul absolut al orăşenilor, indiferent cu ce partid se aliază, ce religie adoptă şi ce isprăvi mai face. La Focşani, unul dintre cei mai dicutaţi şi mai disputaţi politicieni ai PSD, "baronul" Oprişan are un scor electoral excepţional, iar alegătorii au încredere în el indiferent ce scriu ziarele şi ce dezbate "lumea bună" de la Bucureşti. "Banul Craiovei", unul dintre cei mai vechi şi mai criticabili dintre baronii locali, se dovedeşte de neînfrînt în alegeri. Pînă şi la Cluj, după 8 ani de guvernare locală care l-a avut în frunte pe Funar, acesta continuă să domine preferinţele de vot ale clujenilor pentru primărie, deşi, dacă este vorba despre partide, marele oraş universitar şi de afaceri al Transilvaniei votează mai ales cu Alianţa PNL-PD.

Iar la Bucureşti, Traian Băses-cu domină şi el sondajele electorale, în ciuda faptului că nu a reuşit să ajungă "baron" local şi nici nu se poate lăuda cu cine ştie ce isprăvi gospodăreşti, fiind el, în cea mai mare parte a timpului prins în bătălia cu Consiliul Municipal.

"Baroniile" locale par atît de solide, încît nici partidele nu reuşesc să le disloce. În majoritatea marilor oraşe utilizate aici ca exemple, baronii locali sunt independenţi în mare măsură de partidele pe care le reprezintă. Oricare dintre candidaţii locali deja menţionaţi şi încă mulţi alţii nu îşi datorează voturile sprijinului partidelor din care fac parte. Raportul este mai degrabă invers. Partidele îşi măresc numărul de voturi în măsura în care reuşesc să atragă de partea lor baronii locali.

PSD, care a înţeles bine aceas-tă situaţie privilegiată a baronilor locali, a adoptat o politică de alianţe cu aceştia. În loc să se lupte cu Mazăre, Simirad, Bulucea şi alţii pentru controlul oraşelor pe care le conduc aceştia şi să-şi impună proprii candidaţi, PSD a preferat să şi-i apropie şi să-i preia drept candidaţi proprii. Această politică a dat rezultate contradictorii.

Vestea bună o reprezintă faptul că, aşa cum se prefigurează acum alegerile locale care vor avea loc peste două luni, PSD va obţine un scor record în alegerile locale în zona în care este cel mai deficitar - marile oraşe. Iaşi, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Bacău, Buzău şi alte reşedinţe de judeţ vor fi probabil victorii ale PSD, multe dintre ele suplimentare faţă de alegerile trecute. PSD are, în acest an, ocazia să-şi îmbunătăţească performanţa în alegerile locale semnificativ peste ce a obţinut în 2000 şi să întărească imaginea unui cîştigător anticipat al alegerilor din toamnă.

Vestea proastă este că, deoarece a rămas ancorat în această politică "de achiziţii", PSD nu are şanse mai mari decît oricare alt partid să lupte cu succes împotriva "baronilor" locali ai altor partide. Şansele sale să cîştige la Cluj, la Braşov, la Timişoara şi oriunde în altă parte unde s-au constituit în timp "baronii" locale ale altor partide sunt minime, chiar dacă există localităţi unde poate cîştiga majoritatea voturilor în consiliile locale, dar nu şi alegerile pentru primar.

Iată o lecţie pe care partidele politice au învăţat-o mai repede şi mai bine decît intelectualii reuniţi în organizaţii nonguvernamentale ce militează pentru alegerile nominale inclusiv pentru Parlament. În România cel puţin, dar şi în ţări precum Marea Britanie, alegerile nominale creează "baronii". Şi, cum exact aceiaşi intelectuali care promovează votul pe liste uninominale sunt şi cei mai mari adversari ai "baroniilor" electorale, întreaga mişcare civică pentru modificarea sistemului electoral, res-pinsă cu abilitate şi în unanimitate de toate partidele politice, dovedeşte fie că este naivă, fie că nu ştie ce vrea. Or, partidele ştiu ce vor - vor cîţi mai puţin baroni capabili să trăiască pe picioarele proprii, sprijinindu-se pe electoratul propriu şi indiferenţi la autoritatea sau influenţa liderilor naţionali ai partidelor parlamentare.

Opoziţia are şi ea "baronii" săi. Mai puţini decît PSD, pentru motivul simplu că nu a reuşit să ofere baronilor locali motive suficient de puternice fie pentru a rămîne alături de partidele opoziţiei, fie pentru a nu se alătura PSD. În acest moment, opoziţia luptă cu înverşunare la nivel parlamentar pentru a impune restricţii transferului politic al baronilor de la un partid la altul, dar succesul acestei întreprinderi este minim. Căci, la urma urmei, baronii locali nu depind de partide. Relaţia este mai degrabă inversă - partidele depind de baroni şi cea mai bună dovadă este reacţia puternică căreia a trebuit să-i facă faţă PSD în momentul în care, sancţionînd pe unii dintre cei mai incomozi baroni locali, s-a lovit de rezistenţa propriilor organizaţii din teritoriu.

Acţiunea PSD împotriva propriilor "baroni" a fost privită de unii comentatori ca fiind aproape "sinucigaşă", ţinînd cont de forţa acestora. Dar PSD este avantajat de faptul că se află la guvernare şi, în consecinţă, autoritatea liderilor săi asupra baronilor se află la vîrf. Situaţia este mult mai dificilă pentru partidele opoziţiei. Theodor Stolojan, de exemplu, este pur şi simplu "prizonierul" baronilor locali ai PNL, pe care i-a utilizat pentru a prelua conducerea PNL, înlăturînd atît gruparea Stoica, cît şi gruparea Patriciu din conducerea naţională a partidului.

PD este probabil singurul partid parlamentar care s-a subţiat suficient de mult pentru a nu mai avea "baroni" locali. De aici ciudata strategie a lui Traian Băsescu de a-şi trimite liderii naţionali să candideze pentru posturile de primar. Dintr-o anumită perspectivă, opţiunea lui Băsescu este corectă - PD se străduie să-şi construiască "baronii". Este aproape sigur că va cîştiga primăria Bucureştiului, unde nici un alt partid nu oferă un candidat cu şanse reale. Dincolo de aceasta, şansele PD la cîştig - de care depinde menţinerea sa ca partid - sunt reduse.

În alegerile locale care urmează, marii învingători vor fi "baronii" locali, mai mari sau mai mici. Iar sistemul cu "baroni" va continua să supravieţuiască.