Patronatele şi sindicatele din industria alimentară anunţă proteste de amploare pe 9 februarie

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 5 februarie 2016

Patronatele şi sindicatele din industria alimentară anunţă proteste de amploare pe 9 februarie

Patronatele şi sindicatele din industria alimentară vor picheta în data de 9 februarie sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ca urmare a problemelor generate de obligaţiile pe care producătorii trebuie să le respecte, în sensul achitării unei penalităţi de 2 lei pentru fiecare kilogram de deşeu de ambalaj necolectat şi nereciclat, potrivit anunţului pe care Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - Pro Agro l-a făcut, ieri, într-o conferinţă de presă.

Protestul va avea loc în Piaţa Constituţiei, începând de la ora 11,00, iar potrivit organizatorilor sunt aşteptate peste 2.500 de persoane.

"Marţi (9 februarie 2016, n.r.), de la ora 11,00, va fi un protest de amploare al industrie alimentare pentru penalitatea care ni se impută nejustificat. Ne-am dori ca luni (8 februarie 2016, n.r.) să anunţăm că renunţăm la protest, dar pentru asta ar trebui să existe disponibilitatea pentru dialog din partea Ministerului Mediului", a spus Dumitru, citat de Agerpres. La rândul său, Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar - Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe, a adăugat: "Sperăm că atunci măcar doamna ministru (a Mediului, Cristiana Paşca Palmer, n.r.) se va trezi şi va dori să bea cu noi o cafea, să-i prezentăm soluţiile pe care le avem". Miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristina Paşca Palmer, a declarat, după şedinţa săptămânală de Guvern, referitor la scandalul reciclării ambalajelor, că va avea loc o întâlnire tehnică între ministere şi discuţii cu producătorii în vederea identificării unor soluţii pe acest subiect.

Patronatele şi sindicatele din industria alimentară au solicitat, în data de 25 ianuarie, suspendarea obligaţiei de plată a contribuţiei privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ "transparent, echitabil şi controlabil" pentru toţi actorii din lanţul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare şi reciclare şi lipsa de control a autorităţilor.

Reprezentanţii industriei de conserve din România şi cei din piaţa laptelui au afirmat că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil şi disponibilizarea a peste jumătate dintre angajaţi din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.

Ministerul Mediului preciza, pe 21 ianuarie, într-un comunicat de presă, că intenţia autorităţilor din domeniu nu este de a aplica penalităţi pentru fiecare kilogram de deşeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcţional de management al deşeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situaţie a unui infringement pe această temă, caz în care penalităţile europene ajung şi la 200.000 euro pe zi.

Minea (Romalimenta): "Penalizările trebuie să fie aplicate celor care sunt responsabili, nu celor mulţi şi proşti"

Sistemul de reciclare trebuie să fie gândit în aşa fel încât să impună penalizări pe lanţ celor care sunt responsabili, nu celor care sunt mulţi şi proşti, iar costurile să fie egale cu media costurilor din Europa, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Romalimenta, Sorin Minea.

Domnia sa a spus: "Propunerea noastră pentru Ministerul Mediului este în felul următor: să se creeze o lege în care să se spună clar cine sunt responsabili, iar costurile să fie egale cu media costurilor din Europa. Sistemul de reciclare trebuie să fie gândit de către cei din minister în aşa fel încât să impună penalizări pe lanţ celor care sunt responsabili, nu celor care sunt mulţi şi proşti. La ora actuală, media este undeva la 50 de euro pe tonă. Bulgaria este sub 30 de euro/tonă, pe primul loc este Germania cu 270 de euro pe tonă. La noi, la un calcul simplu iese, la cei 2 lei/kg, suma de 500 de euro pe tonă, deci aproape dublu decât cel mai mare preţ din Europa. Politicos ar fi din partea doamnei ministru ca, până marţi, să ne informeze că e dispusă să discute cu noi. Până marţi, mai e ziua de luni. Noi nu am cerut amnistie fiscală. Este o informaţie falsă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb