• Lucian Isac, Estinvest: Cu un cvorum de 95% pentru fuziune, BVB şi-ar încuia poarta şi ar distruge cheia
Patru case de brokeraj autohtone, care deţin peste 5% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti, vor ca eventualele fuziuni, majorări de capital şi emisiuni de obligaţiuni ale Bursei să fie aprobate cu o majoritate de 66%, faţă de 95% cât a propus consiliul Bursei. Propunerea va fi dezbătută în Adunarea Generală a Acţionarilor de pe 6 noiembrie.
Lucian Isac, directorul general al "Estinvest", care are sprijinul conducerii "Prime Transaction", "Intercapital Invest" şi "Goldring" în această iniţiativă ne-a spus: "Noi am primit convocatorul pentru AGA de luna viitoare în care sunt menţionate o serie de modificări ale actului constitutiv al Bursei în vederea listării acesteia şi am solicitat introducerea unor puncte pe ordinea de zi ca să le aducem în dezbaterea acţionarilor. Am considerat că un cvorum de 95% pentru aprobarea fuziunii dintre Bursa autohtonă şi alte instituţii similare este prea mare, practic, doi-trei brokeri care deţin 5% din acţiunile BVB ar putea să blocheze întregul proces". În ciuda acestui lucru, domnul Isac a subliniat că iniţiativa domniei sale a luat în calcul doar o viitoare posibilă fuziune a Bursei autohtone cu alte burse, posibilitate care nu se întrevede acum.
"Nu putem şti când se va ivi o astfel de oportunitate, dar nu trebuie să o excludem din start. Cine ştie ce va fi peste cinci ani de acum încolo?", se întreabă retoric directorul "Estinvest". Domnia sa admite că fuziunea cu Bursa de la Sibiu era, într-adevăr, necesară cu câţiva ani în urmă, dar această variantă a pierdut din ce în ce mai mult teren în condiţiile în care Bursa din Sibiu pare că are "propriul traseu".
"Noi, cei de la Estinvest, am susţinut, cu ceva timp în urmă, fuziunea cu bursa sibiană, dar acum ea şi-a făcut Depozitar propriu, vrea să îşi lanseze piaţă spot, aşa că fuziunea pare improbabilă", ne-a spus domnul Isac.
O viitoare fuziune a Bursei bucureştene cu alte societăţi s-ar lovi de actualele prevederi legale care impun un prag maxim de deţinere de 5% din capitalul social. Cei patru brokeri spun, însă, că nu au luat în calcul problematica pragului, aceasta fiind reglementată prin lege.
"Nu ne-am gândit la prag pentru că acesta nu ţine de noi ca acţionari ai Bursei, ci de legiuitor. Noi vrem să nu blocăm încă de pe acum posibilitatea de a fuziona cu alte burse la un moment dat", a subliniat domnul Isac.
Pe 6 noiembrie, acţionarii BVB se vor pronunţa şi asupra transformării acţiunilor preferenţiale în acţiuni ordinare, ceea ce va conferi drepturi de vot tuturor acţionarilor Bursei.