PE FONDUL CONCURENŢEI LA EXPORT Preţul grâului atinge noi minime

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 septembrie 2015

Preţul grâului atinge noi minime

Stocurile mondiale de cereale vor ajunge la 447 milioane de tone, cea mai ridicată valoare din ultimii 29 de ani

Cotaţiile futures la grâu pe pieţele din SUA şi UE au atins ieri noi minime, în condiţiile în care o licitaţie anunţată de Egipt, cel mai mare importator mondial, scoate în evidenţă concurenţa acerbă pe pieţele de export, transmite Reuters, citată de Agerpres.

La Bursa de la Chicago, în jurul orei 10,45 GMT contractul futures la grâu înregistra o scădere de 0,2%, până la 4,78 dolari per bushel, după ce anterior a atins un minim de 4,75 dolari per bushel. La Bursa Euronext de la Paris, contractul la grâu de panificaţie cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 0,7%, până la 167,75 dolari pe tonă, după ce anterior a atins un nou minim, de 166,75 euro pe tonă.

"Grâul american şi cel francez nu au fost foarte competitive la export, iar acesta este principalul factor care presează piaţa", a declarat un trader european.

De asemenea, cotaţia la porumb a scăzut pentru a treia şedinţă consecutiv, pe fondul estimărilor referitoare la o recoltă bună în SUA. În schimb, cotaţia la soia boabe a crescut, după ce s-au redus îngrijorările investitorilor cu privire la situaţia din China, cel mai mare cumpărător mondial de soia.

"Pieţele de cereale sunt pe o tendinţă descrescătoare pe fondul scăderii preţurilor la grâu, ca urmare a unei oferte mondiale abundente, în timp ce porumbul şi soia se confruntă cu perspectiva debutului iminent al recoltatului în SUA", a declarat Paul Deane, economist la ANZ Bank.

Recoltele de toamnă la porumb şi soia din emisfera nordică vor duce la creşterea stocurilor mondiale de cereale după recoltele mari la grâu din vară.

Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) susţine că stocurile mondiale de cereale vor continua să crească, urmând ca în acest sezon să ajungă la 447 milioane de tone, cea mai ridicată valoare din ultimii 29 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb