Peisaj înainte de bătălie

Cu nici două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, teatrul confruntării electorale pare consolidat. Un adevărat război de poziţii - specialitate în care preşedintele Iohannis a excelat în primul său mandat - pare în plină desfăşurare. Încă ultimele atacuri nu au fost lansate, dar cei doi adversari din turul al doilea par să se prefigureze: Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Şi, nu este deloc exclus ca pe 10 noiembrie, la primul tur, Viorica Dăncilă să fie încă prim-ministru. Or, după succesul moţiunii de cenzură, faptul că ar rezista o lună (moţiunea de cenzură a fost votată pe 10 octombrie) la conducerea guvernului ar transmite un semnal de mobilizare către "maşinăria" PSD, care, după toate loviturile primite anul acesta, pare încă intactă. Aflată pe o asemenea poziţie şi sprijinită de maşinărie - nu din simpatie, ci din calcul - Viorica Dăncilă nu doar că poate accede în primul tur, dar ar putea obţine un rezultat satisfăcător. În orice caz, nu o înfrângere definitivă.

Înaintea confruntării de la alegerile prezidenţiale PNL şi PSD domină scena politică, iar USR încearcă să-şi găseas­că locul. Dacă nimic important nu se întâmplă, acesta va fi, în linii mari, peisajul politic la începutul anului viitor, înaintea alegerilor locale şi parlamentare. Deşi PNL este principalul beneficiar al strategiei preşedintelui Iohannis, poziţia sa nu este încă una puternică. Deşi sondajele de opinie indică o schimbare a poziţiilor între PNL şi PSD, cu un avans important al primului pentru prima dată în istoria recentă (niciodată nu a existat un partid de sine stătător - nu o alianţă politică sau electorală - care să se dis­tanţeze cu 10 procente sau mai mult de PSD), în actuala conjunctură parlamentară PNL este în imposibilitatea de a-şi valorifica potenţialul. Aşa se explică dificila negociere a sprijinului pentru guvernul Orban. Însăşi formula de guvern propusă de Ludovic Orban pare mai degrabă una de sacrificiu.

Partidele cu potenţial de şantaj şi viitor politic confuz, precum ALDE şi Pro România, au încercat să profite de situaţie şi să se profileze. Fără contribuţia lor, moţiunea de cenzură nu ar fi trecut, aşa că au încercat să obţină un profit politic. Aşa se şi explică de ce au ajuns în conflict, deşi păreau - şi doar cu două luni în urmă - că formează o alianţă politică, ba chiar că vor fuziona. Dar, precum ALDE, şi Pro România este un partid de lider, ceea ce-l fragilizează. Structura teritorială este fragilă, ceea ce face ca alegerile locale de anul viitor să fie cruciale pentru viitorul partidului. Or, un guvern PNL puternic, care primeşte învestitură la prima solicitare, nu ar permite fructificarea potenţialului de şantaj şi întărirea poziţiei partidului înaintea alegerilor locale.

Pentru ALDE situaţia este şi mai complicată şi foarte probabil va încerca să-şi folosească atuurile la începutul anului viitor, pentru a negocia fie supravieţuirea membrilor săi, fie participarea la o nouă formulă politică. La fel şi UDMR, care supravieţuieşte politic datorită slăbiciunii opoziţii maghiare şi a patronajului venit dinspre Budapesta, este interesat în re-confirmarea poziţiei sale la nivel local al alegerilor de anul viitor.

În primul său mandat, preşedintele Klaus Iohannis a rezistat numeroaselor atacuri concertate care vizau să-l aneantizeze politic, dând funcţiei prezidenţiale stabilitatea şi autoritatea pe care le pierduse în perioada anterioară. Dar pentru ca "România normală" din 2019 să aibă mai multe şanse decât "România lucrului bine făcut" din 2014 preşedintele va avea nevoie nu doar de votul cetăţenilor, ci şi de o majoritate parlamentară pe care n-a avut-o nicio clipă pe parcursul primului mandat. În realizarea reformelor - iar în România reformele sunt întârziate cu mai mult de un deceniu - timpul este variabila cheie. Şi, oricare va fi rezultatul votului de învestitură în guvernul Ludovic Orban, majoritatea nu va fi prezidenţială. Dar măcar guvernul ar putea fi, ceea ce nu a fost cazul în 2014.