Penibilul Bursei de Valori

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 iulie 2013

Penibilul Bursei de Valori

Lucian Anghel s-a fofilat, la AGA de vineri, ca de obicei,- în cazul său, mereu, ultima impresie o confirmă pe cea de dinainte şi toate, pe prima.

Da, este de ajuns să-i arunci o singură privire - Anghel prezintă o pos­tură şovăielnică, de şoarece de bibliotecă asimilând cărţi metabolic, dar nu şi intelectual.

Incapabil de decizie, neserios, supărându-se pe sat pe motive închipuite, ascunzând adevărul faţă de public, ba chiar şi faţă de acţionari (eu cred că ascunde adevărul şi faţă de el însuşi).

Cum, oare, să-l poţi doar propune drept preşedinte al Bursei, darămite să-l mai şi alegi?!

Numai la stat se mai vede aşa ceva!

Omul de paie al acţionarilor bancari a pierdut un an şi jumătate ca să-şi găsească directorul şi să rămâ­nă fără el.

În timpul ăsta, nimic, nimic, nimic.

Zero.

S-a dus la Bursa de la Varşovia şi a stat cu capul în pământ.

La întoarcere, le-a spus colegilor din Consiliu că personalităţile care erau acolo nu erau acolo.

Te uiţi la el şi ţi-e jenă să-i spui "Frate, învaţă o meserie, împleteşte nuiele, fii util!"

Ţi-e jenă să i-o spui - omul e un domn cu costum şi cravată...

Când ziaristul BURSA a venit spre el, la începutul AGA, Anghel a fugit.

A fugit, pur şi simplu!

La sfârşitul adunării, ziaristul BURSA l-a prins alături şi i-a obţinut declaraţia:

"Nu comentez."

După care a fugit.

Ştie să fugă.

Dom'le, trăiesc cu jena asta de un an şi ceva, înţeleg că unii sunt aşa, înţeleg că au şi ei dreptul la viaţă şi înţeleg că nu-i frumos, pur şi simplu nu-i frumos să-ţi râzi de ei; dar, să nu-şi părăsească incinta, că încurcă locul!

Cum să fii aşa şi să fii preşedintele Bursei de Valori?!

Ne râd polonezii, dar ne râd şi curcile!

Chiar şi Pogonaru pare că s-a prins...

Nu-s vinovat că vorbesc despre asta - ce să aleg: să menajez dificultăţile unui om?

OK, dar, atunci, de ce nu a stat unde-şi găsise?

El nu se ştie?

De ce s-a lăsat preşedinte la Bursă?!

Căci, de fapt, nu este vorba aici despre Anghel (n-am nimic cu el, Dumnezeu să-i dea vigoare şi să-l ajute!), ci despre Bursă este vorba, totuşi...

Bursa este cea penibilă.

Eu sunt penibil, dacă tac.

Şi tac de peste un an.

Din politeţe - "Nu se face!"

Penibil!

Opinia Cititorului ( 37 )

  1. doar acesta este motivul pentru care Bursa de Valori Bucuresti apare asa minuscula. Pe de alta parte la gradinita orice soim al patriei a invatat ca la banca mergi sa imprumuti bani, iar la bursa poti sa cumperi actiuni cu banii imprumutati. Acum daca banca imprumuta bani , iar investitorul ii introduce in economie prin investitii in intreprinderi s-ar putea ca bancile sa nu mai aiba cerere din partea firmelor si atunci cum ar putea ele sa mai dea credite care sunt garantate de activele intreprinderilor care altfel ar fi fost detinute de actionari care au cumparat participatii. Dar sa nu ne intristam, daca facem reclama buna si spunem ca nimeni nu s-ar da jos din pat sa citeasca un raport financiar al unei firme care doreste sa se listeze pe bursa, doar in cazul in care ar exista un discount avem toate sansele sa avem o piata de capital dezvoltata :-) Pe de alta parte existe firme care tu nici nu ai cunostiinta ca ar fi listate la bursa. Cel putin asa reiese din presa financiara internationala, cum poate fi observat in editia din 14.09.2011 a ziarului Handelsblatt. Cat despre Varsovia si capul plecat propun o noua incercare si anume Frankfurt, acolo trebui sa stai cu capul ridicat, cel putin daca vrei sa privesti tableta electronica a indicelui DAX care astazi aniverseaza 25. Cu drag, Virgil

    poate ca cine l-a pus pe Anghel la conducerea BVB, stie bine de ce l-a pus acolo

    1. Dar poate ca cine l-a pus pe Anghel la conducerea BVB, e la fel cu el si habar n-are nimic.

    De un an jumatate situatia BVB e jalnica . O institutie de baza a economiei de piata condusa de un CA incompetent, patronata de un actionariat de gasca la adapostul pragului de 5% si directionata de un CNVM(ASF) corupt spre un colaps total ca intreaga piata de capital se zbate de 5 ani intr-un anonimat demn de cascadorii rasului.

    Daca acesti actionari care in mare parte au primit gratuit aceasta institutie fundamentala a economiei, nu sunt in stare sa o gestioneze cred ca se impune nationalizarea a 50% + o actiune de aur, pentru ca statul sa ajute dezvoltarea pietei de capital. 

    Politica aceasta marunta a gastilor de actionari cu reprezentanti lor in CA care odata ajunsi acolo pe scaun se transforma intr-un un fel de parlamentari ai pietei de capital care nu fac nimic, nu raspund si sunt interesati doar de remuneratia lor e clar falimentara pentru Romania. BVB in loc sa fie un exemplu pozitiv pentru piata de capital este de cativa ani buni un vector negativ de imagine pentru intreaga Romanie.  

    Ar tebui ca : 

    -(1) actualul CA incompetent in frunte cu comandantul barcutii de hartie sa-si depuna mandatul in aceasta saptamana !  

    -(2) CNVM si actionarii sa elimine pragul in maxim 45 de zile ! 

    -(3) Statul ca ultima solutie sa nationalizeze BVB in maxim 90 de zile daca 1 si 2 nu se realizeaza ! 

    N.B. 

    Uitati-va ce s-a intamplat la SIF-uri cu politica asta a pragului de protectie a gastilor de actionari . 

    Ani de zile au fost si sunt pusculite de bani pentru CA. 

    SIF1 acum a devenit pusculita lui Balteanu !

    1. bursa moare, dar pragul de 5% ramane

      e o treaba romaneasca cum nu cred ca mai exista pe vreo bursa normala din lume

    Actionarii care l-au sustinut pe Anghel cand a fost numit presedintele CA de ce nu vin la Agae sa voteze ce propune reprezentantul lor ? Cat se mai poate continua asa cu un CA fara sustinerea actionarilor ?

    Repetam: bursa de valori este o platforma prin intermediul careia resursele disponibile trec de la detinatori la institutiile care au nevoie de ele, PENTRU DEZVOLTARE, si care emit actiuni, adica isi majoreaza capitalul. Acest lucru inseamna ca bursa si piata de capital este alternativa sistemului bancar comercial !!! Adica este, in mod natural, concurentul sau principal, dar pe o piata care vrea dezvoltare economica. De fapt, in lume, aceste doua alternative de atragere de resurse, conlucreaza oareceum si-au trasat bariere reglementare. Ori la noi, sistemul bancar comercial detine acum piata de capital si o tine captiva, adica o sugruma, de frica lipsei controlului masei monetare!!! Se adauga si o sugrumare continua a oricarei potentiale dezvoltari economice autohtone, sau cu iz autohton. Strainii care vin in Romania n-au nevoie de bursa aici, ca actionarii lor sunt aiurea prin lume, si-si tranzactioneaza actiunile pe piete dezvoltate. Sa privim strategia avuta de polonezi, in ultimii 10 ani de zile, DE DEZVOLTARE ECONOMICA, si poate ne prindem putin si despre rolul de baza al unei burse de valori. Pana atunci, sa-i dam cu bla-bla si cu oamenii de paie pe care sistemul bancar comercial ii impune, pentru a mai trece timp putin... Alo, sa citim putin cartile de baza ale economiei, ca am trecut cam repede peste baze...

    1. spui ca bancile conduc BVB

      daca Anghel a fost ales de reprezentantii bancilor, iar bancile si BVB sunt la concurenta pentru banii, atunci nu e conflict de interese ? 

      nu e nici un conflict de interese

      cine are bani decide, poate sa cumpere o banca bursa de valori si pune pe cine vrea sa conduca, bursa e institutie privata  

      Faptul ca economia noastra este subdezvoltata si ca nu avem strategie de dezvoltare si ca nu avem vointa politica pentru dezvoltare si ca nu avem nici un fel de politica in sfera politica, ci numai mahala, toate astea nu ma scuza sa nu observ cine conduce Bursa.

      Cum sa nu avem politica in sfera politica? avem de prea avem; n-avem politica in sfera economica. 

    Pot renunta la scaunele lor pentru binele BVB ?

    Lucian Anghel (BCR) President 

    Adrian Lupsan(SSIF IntercapitalInvest)Vice-Presid ent 

    Dan Paul (Brokers’ Association)Vice-President 

    Ro bert Pana (SSIF Swiss Capital) Secretary general 

    Valerian Ionescu (BCR) Member 

    Matjaz Schroll (Franklin Templeton)Member 

    Narcisa Oprea (Schoenherr& Associates)Member 

    Stere Farmache (Alpha Bank) Member

    Octavian Molnar (SSIF IFBFinwest) Member 

    1. daca pleaca ei avem garantia ca vin altii mai buni ? De unde mai buni si cine sa-i sustina, ca actionarii sunt aceiasi si ei isi decid reprezentantii

      Ce ne facem fara ei sa-i clonam pentru viitor !

      Trebuie schimbare exact ca in natura !

      Sunt cimitirele pline de oameni de neinlocuit ! 

      Nu stiu daca sunt altii mai buni, dar acest CA este cel mai penibil din intreaga istorie a BVB

      Da.

      Domnul "Nu comentez" - un mic exemplu tovarasilor intepeniti de scaun, adica DEMISIA care ar fi onorabila si de apreciat de intreaga comunitate .

      Pai de cate ori a candidat el ca sa ajunga aici...si a ajuns si e inca blocat mental de performanta lui.

      exclus cu desavarsire

    Actualul CA, impreuna cu actionarii care i-au votat poate chiar asta doresc acum (renuntarea la pragul de 5%).

    In acest fel se faciliteaza preluarea BVB (transferul actiunilor detinute acum de catre diferite entitati care la o analiza atenta ar putea fi concertate).

    1. si nu e mai bine sa fie preluata BVB de cineva capabil ? e mai bine cum este acum ?;

      fa-ti un control urgent! La cap!

      fa-ti un control urgent! La cap!

    In cei 18 ani, s-a facut ceva? Vi se pare ca Bursa are sediu, samd? Chiar nu vedeti vinovati adevarati care au tinut pe loc Bursa? Chiar nu pricepeti ca FS face totul ca se intoarca? Nu stiti ca esti somer de 5 luni? Hai sa fim seriosi si sa nu mai dam cu noroi aiurea.

    1. Char asa, sa dai cu noroi in Anghel inseamna sa-l risipesti.

    Domnu MAKE faceti un mic multiplu interviu la cald cu membrii ca in legatura cu situatia de "rahat" in care se afla.

    Poate aflam lucruri noi ! 

    Orice actionar care gandeste rational din punct de vedere economic ar trebui sa-si puna mari semne de intrebare asupra capacitatii echipei care conduce o afacere, in conditiile in care de la preluarea mandatului, se inregistreaza esec pe toate liniile:

    - volumele au scazut; 

    - conducere executiva nu exista; 

    - profitul operational s-a prabusit; 

    - VALOAREA DE PIATA A BVB S-A INJUMATATIT 

    - se rateaza obiective strategice pentru dezvoltarea pietei de capital din Romania 

    Daca nu se iau masuri, ne putem duce cu gandul ca unor actionari le convine actuala stare de fapt. 

    OARE SE DORESTE DELIBERAT DISTRUGEREA BVB SI IMPLICIT A PIETEI DE CAPITAL DIN ROMANIA??? 

    OARE AR FI MAI BINE CA IN DREPTUL ROMANIEI SA EXISTE UN SPATIU GOL, SPATIU CARE AR PUTEA FI UMPLUT DE NISTE BURSE DIN ZONA (CA DE EXEMPLU VARSOVIA SAU VIENA)? 

    OARE LISTARILE DUALE ALE UNOR EMITENTI IMPORTANTA (GEN FP SAU ROMGAZ) NU AR FI DE NATURA SA CONSFINTEASCA TREABA ACEASTA ??? 

    In conditiile in care actionarii nu iau nicio masura cu actualul CA, nimic nu ne poate impiedica sa ne gandim la ipotezele de mai sus. 

    1. Coloniile nu au piata de capital, nu au politicieni, nu au guvern, nu au presedinte, nu au justitie,..... nu au mai nimic din ce ar putea sa defineasca o tara libera si independenta. Au in schimb hoti, escroci si alte grupuri si gasti care in numele poporului fura, mint, vand, exploateaza, tradeaza etc. !

    am mai spus si o mai spun:singura solutie este consiliu de supraveghere cu ceocea sau ciurezu presedinte.

    1. Exista un consiliu de supraveghere dar e nevazut. Pogonaru si fiul.Prin fire nevazute Pogonaru il va termina si pe polonez si va incepe era pogonaru fiul!

    M-a intrigat compararea lui Lucian Anghel cu un soarece de biblioteca care asimileaza cartile metabolic, nu si intelectual.

    Cred ca autorul articolului, excelent, de altfel, a intuit adevarata cauza a marasmului in care se cufunda piata romaneasca de capital, in acest caz si economia globala si, impreuna cu ea, economia romaneasca.  

    Totul se rezuma la sistemul de invatamant ! 

    Se pare ca exista, la nivel mondial, niste directive prin care "pulimea" trebuie sa fie tinuta in ceata si facuta sa creada orice enormitate care contrazice bunul simt. Bunul simt, alterat fiind, nu te mai indeamna sa-i respingi pe cei care, in mod evident, mint. Astfel, se ajunge la aberatia ca si chiar cei care au fost initiatorii minciunii cred in ea.  

    Sistemul de invatamant este corupt in insasi fiinta sa in mai toate tarile lumii prin democratizarea lui, prin usurinta cu care poti accede la el, prin programa de invatamant, dar , in acelasi timp, prin selectia artificiala a celor care pot beneficia de el, insa, in primul rand, prin eliminarea muncii, a efortului intelectual de a asimilaceea ce ti se preda.  

    Acum, cu prilejul examenelor de vara (admitere, bacalaureat, etc.), putem sa admiram rezultatele spectaculoase ale acestei politici globale, precum si sa anticipam viitoarele realizari ale ei. 

    1 iulie 

    2013 

    COMUNICAT DE PRES 

    Ă 

    Dec 

    laraț 

    ia Bursei de Valori București cu privire la proiectul CCP și piața derivatelor în 

    contextul neî 

    ntrunirii cvo 

    rumului pentru AGAE a BVB din 27 

    28 iunie 

    Consiliul Bursei a fac 

    ut tot cee 

    a ce depindea de el, în limitele competenț 

    elor le 

    gale, pentru ca 

    proiectul CCP să fie înțeles ș 

    i votat de 

    acț 

    ionari. Consiliul a contribuit la majorarea capitalului CCB 

    cu maximu 

    l permis de actul constitutiv, ș 

    i a trecut proiectul CCP 

    pe ordinea de zi a do 

    ua AGAE, 

    împreună 

    cu modificarea 

    actului constitutiv al Bursei. Înființarea CCP nu a fost impusă 

    de Consiliul 

    Bursei, ci de necesitatea adoptării unor reglementă 

    ri e 

    uropene importante, la care România este parte, 

    și fără 

    de care nu vom putea avea o piața a derivatelor. Vom continua să căutăm o soluție, între 

    variantele rămase la dispoziție, î 

    ntr 

    un termen foarte scurt. 

    Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta 

    la adresa de email 

    comunicare@bvb.ro 

    D EPARTAMENTUL MARKETING 

    ŞI RELAŢ 

    II INTERNA 

    Ţ

    IONALE 

    1. orice ar fi, bvb nu renunta la limbajul de lemn de pe vremea lui ceasca!

      tot inaonte vrednici securisti! 

      Trebuie sa fii foarte idiot sa postezi comunicatul BVB la opinia cititorului.

    toti cei implicati in piata de capital nu se opresc in a plinge situatia bvb-ului ,dar nimeni nu se implica in a vrea sa faca curatenie ,eu propun ca toti ce care lucreaza in domeniu sa intre in greva pina la schimbarea actualei conduceri a bvb

    Ehehe nene Make! A fugit Anghel? de parca numa' el a fugit; a fugit si Sima! ce bun ar fi fost el pentru asa post.

    Ce zici nene Make? 

    Lucian Anghel tace si face

    importante sunt realizarile si ele incep sa apara, exemplu este cea mai mare emisiune de obligatiuni listata la BVB care incepe de maine tranzactionarea 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb