PENTAGON: Veniturile exploatărilor petroliere din nord-estul Siriei vor merge la Forţele Democrate Siriene susţinute de SUA

I.A.M.
Internaţional / 8 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Pentagonul a anunţat joi că veniturile exploatărilor petroliere din nord-estul Siriei vor merge la Forţele Democrate Siriene, susţinute de SUA, şi nu direct la Statele Unite, transmite Reuters.

"Veniturile de la acestea nu vor merge în Statele Unite, ci la SDF, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman. SDF este prescurtarea pentru Forţele Democrate Siriene.

În timpul unei conferinţe de presă la care a fost anunţată moartea liderului Statului islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, în timpul unui raid efectuat de SUA luna trecută, preşedintele Donald Trump a ridicat posibilitatea ca producători americani de petrol să preia exploatări din nord-estul Siriei, operate în prezent de SDF.

Pe fondul îngrijorărilor că Statul Islamic ar putea lansa o revenire, în condiţiile unui vid de putere, Trump a spus că un număr mic de trupe americane vor rămâne în regiunea din Siria "unde există petrol", cu referire la exploatările petroliere din regiunea controlată de kurzi.

Cu toate acestea, numărul total al soldaţilor americani ar putea fi de ordinul sutelor, posibil cu puţin sub cei 1.000 de soldaţi care se aflau în nordul Siriei atunci când Trump a făcut surpinzătorul anunţ de retragere, luna trecută, informează aceaşi sursă.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a afirmat joi că Statele Unite nu îşi respectă angajamentul de a îndepărta miliţiile kurde din apropierea graniţei siriene şi a spus că va ridica această problemă atunci când se va întâlni cu Trump săptămâna viitoare.

În timpul briefingului, Hoffman a spus că nu are cunoştină despre prezenţa luptătorilor SDF în zonă, dar a spus că Statele Unite nu au o vizibilitate completă a situaţiei.

Hoffman a adăugat că Statele Unite se aşteaptă ca Turcia să tragă la răspundere orice forţă susţinută de Ankara care ar fi comis crime de război în nord-estul Siria.

În acelaşi briefing, Pentagonul a anunţat că armistiţiul din nord-estul Siriei este în general respectat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Inaltimile Golan bogate in petrol au fost ocupate de Israel, in mod ilegal. Acum, sub pretextul "democratiei" (pe sirieni nu i-a intrebat nimeni) americanii au intrat in Siria cu soldati si nu se mai dau dusi...Si din articolul asta se vede si de ce.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb