PENTRU A CAZA MIGRANŢI ÎN ORAŞE, Grecia va primi de la UE un ajutor de 180 milioane de euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2018

Comisia Europeană i-a oferit Greciei încă 180 de milioane de euro ca ajutor de urgenţă pentru îmbunătăţirea integrării migranţilor în societatea elenă, relatează luni agenţia dpa, citată de Agerpres.

Fondurile sunt alocate pentru a caza migranţi şi solicitanţi de azil în zone urbane, au anunţat luni oficiali ai UE după o întâlnire la Atena între comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, şi premierul grec Alexis Tsipras.

"Continuăm să ne îndeplinim angajamentul ferm de a-i ajuta pe refugiaţii din Grecia să ducă o viaţă mai sigură, normală şi demnă, şi de a facilita integrarea lor în economia şi societatea locală'', a declarat Stylianides, citat într-un comunicat al UE.

Împreună cu Italia, Grecia a dus greul crizei migraţiei în UE, care s-a acutizat în 2015. Peste un milion de persoane au ajuns în Europa din Turcia prin insulele greceşti din Marea Egee, Grecia continentală şi statele balcanice, înainte ca statele din Balcani să-şi închidă graniţele.

În baza unui acord UE-Turcia din aprilie 2016, persoanele recunoscute drept refugiaţi trebuie să primească adăpost pe cuprinsul UE, iar cei ale căror cereri sunt res­pinse se vor întoarce în Turcia.

Dar procesul este foarte lent, fiind soluţionate doar câteva cereri pe zi, ceea ce provoacă un blocaj, deoarece numărul persoanelor care sosesc este mai mare decât numărul persoanelor intervievate.

Peste 23.000 de locuri de cazare urbană au fost deja înfiinţate în Grecia în baza programului ESTIA, lansat în iulie 2017 împreună cu agenţia ONU pentru refugiaţi.

Potrivit UE, noua finanţare prin programul ESTIA va duce la creşterea numărului la 27.000 până la sfârşitul lui 2018. Cea mai mare parte a locuinţelor închiriate va fi în localităţi din Grecia continentală şi aproape 2.000 de locuri în insulele greceşti.

În circumstanţe excepţionale, precum afluxul de migranţi, Comisia Europeană poate canaliza fonduri de urgenţă în cadrul blocului comunitar. Grecia a primit până în prezent 605,3 milioane de euro.

În total, Grecia a primit 1,5 miliarde de euro din diverse surse pentru a face faţă afluxului de migranţi şi pentru a apăra frontierele externe ale UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb