PENTRU CĂ SUNT PRINTRE CELE MAI MARI DIN EUROPA Guvernul vrea limitarea comisioanelor interbancare

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2014

Guvernul vrea limitarea comisioanelor interbancare

Update 16:00 MasterCard: Există pericolul ca aceste măsuri să ducă la creşterea costurilor de utilizare

MasterCard afirmă că împărtăşeşte preocupările autorităţilor de a reduce nivelul comisioanelor de interchange pentru a stimula plata cu cardul pe plan local, se arată într-un comunicat de presă. În acelaşi timp, MasterCard atrage atenţia asupra pericolului ca aceste măsuri să ducă la creşterea costurilor de utilizare pentru posesorii de carduri şi la reducerea investiţiilor instituţiilor financiare în dezvoltarea infrastructurii de plăţi.

Cosmin Vladimirescu, General Manager România şi Moldova, MasterCard, a declarat: "Salutăm iniţiativa autorităţilor de a stimula creşterea utilizării mijloacelor de plată electronice în România, însă preocuparea noastră este să evităm transferul unor costuri la posesorii de carduri. Din experienţa de pe alte pieţe, comercianţii nu transferă beneficiile rezultate dintr-un comision mai mic către consumatorul final, prin preţuri mai scăzute la produse, în schimb există pericolul real ca acelaşi consumator să plătească mai mult pentru utilizarea mijloacelor de plată electronice."

"În plus, diminuarea veniturilor pentru instituţiile financiare va avea ca efect direct încetinirea ritmului de investiţii în infrastructură, împiedicând dezvoltarea sistemului de plăţi electronice în România, ce reprezintă în jur de 5% din totalul plăţilor", a precizat Cosmin Vladimirescu.

"În realitate, experienţa din ţări unde comisioanele interbancare au fost reduse prin intervenţie legislativă, dovedeşte că aceste costuri au fost transferate asupra posesorilor de carduri, băncile emitente fiind nevoite să ajusteze comisioanele pe care aceştia le plătesc, pentru a compensa pierderile de venituri, rezultate în urma reducerii forţate a comisioanelor de interchange. Spre exemplu, în Spania, comisioanele interbancare au fost reduse cu aproape 60% în perioada 2006 - 2010. Astfel, comisioanele deţinătorilor de carduri au fost majorate de către băncile emitente cu 50%. Economisirea a 2,75 miliarde de euro pentru comercianţi a avut ca efect o majorare a comisioanelor aplicate deţinătorilor de carduri de 2,35 miliarde de euro", se mai arată în comunicat.

MasterCard susţine că există pericolul ca măsurile propuse prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă să conducă la o majorare pe alte căi a costurilor percepute posesorilor pentru utilizare şi să descurajeze de fapt utilizarea cardurilor. "În plus, dacă veniturile pentru cardurile de plată sunt reduse, băncile emitente nu vor mai fi în postura de a investi în inovaţii costisitoare, precum plăţile mobile, portofele electronice, tehnologii fără contact sau securitate sporită", precizează compania.

----

Guvernul intenţionează să limiteze comisioanele interbancare pentru operaţiunile realizate cu carduri de debit la 0,2% din valoarea tranzacţiei, iar pentru cele cu carduri de credit la 0,3% din această valoare, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit", notează documentul.

De asemenea, acordurile dintre instituţiile de credit şi beneficiarii plăţilor vor trebui să conţină informaţii detaliate despre valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate, a comisioanelor interbancare şi comisioanelor suplimentare pe care le aplică în funcţie de marca şi categoria respectivelor carduri de plată, mai precizează proiectul.

Nerespectarea măsurilor ar urma să se sancţioneze cu amendă cuprinsă între 10.000 lei şi 200.000 lei, conform documentului.

Aceste prevederi urmează să se aplice instituţiilor emitente şi celor acceptante din ţara noastră, nefiind valabile în cazul operaţiunilor cu carduri comerciale, a retragerilor de numerar şi a operaţiunilor cu carduri emise de sisteme tripartite de plată cu cardul (sisteme de plată prin carduri în care funcţiile de emitere şi acceptare sunt integrate într-o singură instituţie financiară care este şi proprietarul sistemului), explică MFP.

Proiectul de ordonanţă defineşte instituţiile acceptante ca instituţii de credit sau instituţii financiare nebancare ce oferă comercianţilor servicii de acceptare la plată a cardurilor şi/sau a instrumentelor de plată de tip monedă electronică precum şi servicii de eliberare de numerar la ghişeele sale şi în reţeaua proprie de terminale ale deţinătorilor.

Prin instituţie emitentă se înţelege o instituţie de credit sau o instituţie financiară nebancară care emite şi pune la dispoziţie deţinătorului un instrument de plată electronică.

Instituţia acceptantă poate fi şi emitentul respectivului card, subliniază autorităţile.

Comisioanele interbancare sunt plăţile realizate între băncile acceptante şi băncile emitente pentru tranzacţiile care presupun utilizarea cardurilor de plată, în cazul tranzacţiilor la POS, acestea fiind plătite de banca acceptantă către banca emitentă a cardului se explică în nota de fundamentare a proiectului.

Comisioanele interbancare determină între 70% şi 80% din preţul plătit de comercianţi pentru acceptarea cardului, preţ pe care îl transferă către consumatori, conform notei.

În ţara noastră, nivelul comisioanelor interbancare a rămas neschimbat o perioadă îndelungată de timp în pofida modificărilor condiţiilor de piaţă, potrivit MFP. Aceste niveluri ale comisioanelor interbancare au fost comune ambelor sisteme de carduri, Visa şi Mastercard, precum şi ambelor tipuri de carduri, deşi cardurile de credit sunt mai scumpe decât cele de debit, precizează Finanţele.

Comisioanele interbancare stabilite în sistemele Visa şi MasterCard care se plătesc în ţara noastră sunt printre cele mai mari din Europa, se mai arată în nota de fundamentare.

Nivelul comisioanelor interbancare a rămas neschimbat între 1996 şi 2011, inclusiv, în pofida modificărilor condiţiilor de piaţă, semnalează autorii documentului.

"Practica băncilor de stabilire, în mod uniform, a nivelului comisioanelor interbancare pentru ambele sisteme de carduri (Visa şi MasterCard), poate conduce la o posibilă restrângere a concurenţei atât între cele două sisteme de carduri cât şi între băncile achizitoare, comisionul interbancar fiind o componentă importantă a comsioanelor de servicii la comercianţi. Această concluzie are în vedere şi faptul că, începând cu anul 2012, după ce MasterCard a majorat nivelul comisioanelor interbancare aplicabil tranzacţiilor naţionale, băncile au transferat această majorare în comisioanele percepute comercianţilor", atrag atenţia domniile lor.

Prin urmare, stabilirea comisioanelor interbancare constituie un acord între întreprinderi sau o decizie a unei asociaţii de întreprinderi, care are ca obiect o posibilă restrângere a concurenţei, atât pe piaţa emiterii cât şi pe cea a achiziţionării cardurilor de plată, în principal prin tratamentul comun al băncilor în ceea ce priveşte cele două sisteme de carduri, în opinia oficialilor MFP, care amintesc că regulile celor două sisteme de carduri au permis băncilor stabilirea unor comisioane interbancare uniforme. Începând cu anul 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzacţiilor naţionale efectuate cu carduri emise sub sigla MasterCard, este stabilit de către MasterCard şi aplicat de băncile membre, în timp ce comisionul interbancar în sistemul Visa aplicabil în ţara noastră este stabilit la nivel naţional de către băncile membre ale sistemului, notează Finanţele.

MFP: "Băncile ar putea să îşi mute clienţii la un sistem de plată care percepe comisioane mai mari"

În condiţiile în care comisioanele interbancare practicate de Visa sunt mai mici decât cele ale MasterCard, există posibilitatea ca instituţiile emitente să îşi transfere clienţii de la un sistem la celălalt, în vederea obţinerii unor comisioane mai mari de la băncile acceptante, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

O astfel de situaţie s-a petrecut în cazul Ungariei, unde Visa a pierdut aproape întreaga sa cotă de piaţă şi ia în considerare ieşirea din această ţară, potrivit documentului.

"Acest caz este o ilustrare perfectă de stimulente greşite oferite de către sistemul comisioanelor interbancare, adică băncile promovează cel mai scump card de credit şi de debit, şi sugerează că problemele de concurenţă pe piaţa de plăţi cu cardul pot fi abordate numai prin legislaţie, care va acoperi toţi actorii şi aspectele relevante pentru a nu denatura concurenţa şi pentru a crea condiţii de concurenţă echitabile", afirmă oficialii MFP.

Potrivit notei de fundamentare, măsura va avea efect pozitiv asupra acceptării de către comercianţi a cardurilor de plată şi încurajarea consumatorilor să utilizeze tot mai mult cardurile ca mijloc de plată, iar comisioanele mai mici ar genera economii la comercianţii cu amănuntul, o parte din acestea fiind transferate consumatorilor.

Totodată, limitarea comisioanelor ar putea avea efect pozitiv asupra micilor comercianţi cu amănuntul care ar beneficia direct de comisioane mai mici (în prezent aceştia sunt nevoiţi să suporte comisioane mai mari decât marii retaileri având o capacitate redusă de negociere în relaţia cu băncile), se arată în document.

Guvernul estimează că reducerea preţurilor de vânzare şi creşterea numărului utilizatorilor de carduri se va concretiza într-un volum mai mare de vânzări la comercianţi, reducerea riscurilor şi a costurilor cu manevrarea numerarului.

De asemenea, creşterea volumului de tranzacţii şi economiile din manipularea numerarului ar trebui să compenseze parţial pierderile băncilor emitente înregistrate din plafonarea comisioanelor interbancare.

Pentru bănci, o reducere a costurilor ar putea să apară şi din diminuarea retragerilor de numerar de la bancomate, ceea ce presupune diminuarea comisionelor interbancare care trebuie plătite, în mod normal, băncilor acceptante care gestionează bancomatele.

Autorii notei de fundamentare amintesc la finalul efectelor pozitive enumerate şi că un grad ridicat de utilizare a cardurilor, în detrimentul numerarului, va contribui la reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane. "Chiar şi o reducere parţială a economiei subterane are o mare importanţă pentru veniturile bugetului de stat", notează oficialii MFP.

Polonia a aprobat o reglementare care prevede un nivel maxim al comisionului de 0,5% pentru toate tipurile de carduri, aminteşte documentul. Reglementarea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014 şi se va aplica după o perioadă de tranziţie de 6 luni.

În Ungaria a fost adoptată o lege care prevede plafonarea comisioanelor interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

Comisioanele interbancare limitate sunt, în general, asociate cu o acceptare şi un grad ridicat de utilizare a cardurilor, potrivit Ministerului de Finanţe.

Danemarca, una dintre ţările cu cele mai ridicate niveluri de utilizare a cardurilor din UE, cu un sistem de carduri de debit în care comisioanele interbancare sunt zero, în timp ce în Elveţia, principalul sistem de carduri de debit Maestro (sistemul MasterCard) funcţionează cu aceeaşi valoare a comisioanelor, conform oficialilor MFP.

Documentul mai precizează că şi în Olanda, care are un nivel scăzut al comisioanelor interbancare, s-a constatat o tendinţă pe scară largă de utilizare şi acceptare a cardurilor de plată, care înlocuieşte utilizarea numerarului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pentru ca apoi sa se spuna ca si in Romania se face asemeni Ungariei unde au taxe bancare....:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb