Pentru finalizarea noului Centru de Afaceri al Braşovului mai sunt necesare peste 33 milioane lei

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2016

Pentru finalizarea noului Centru de Afaceri al Braşovului mai sunt necesare peste 33 milioane lei

Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri din zona Institutului Cartofului a rămas fără constructor de la finele lunii februarie, după ce contractul de execuţie, semnat cu o firmă din Buzău, a expirat. La ultima situaţie prezentată de firma de construcţii, erau executate doar 35% din lucrările cuprinse în proiect, iar Primăria a pregătit documentaţia în vederea lansării unei noi licitaţii pentru finalizarea proiectului. Edilii vor trimite astăzi la verificare documentaţia în vederea lansării noii proceduri. "Este o achiziţie mult mai complexă decât altele şi va trebui publicată şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de Achiziţii Publice. Estimăm că durata procedurii va fi de 35 - 50 de zile, având în vedere că este licitaţie deschisă. Sperăm să finalizăm cât mai repede această procedură, mai ales pentru că vorbim de o investiţie importantă pentru dezvoltarea economică a Braşovului, în special în zona de start-up-uri şi invoaţie tehnologică", a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Termen pentru finalizare: martie 2018

După evaluările efectuate, valoarea lucrărilor care au mai rămas de executat este de 33.457.908 lei, fără TVA. Valoarea totală estimată a proiectului a fost însă de 70,9 milioane lei cu tot cu TVA, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă 25,6 milioane lei, adică 50% din cheltuielile eligibile. Ţinând cont că lucrările au depăşit termenul de 31 decembrie 2015, când s-a încheiat exerciţiul financiar 2007 - 2013 al Uniunii Europene, întreaga sumă pentru continuarea lucrărilor va fi achitată de la bugetul local al Braşovului. Ţinând cont că valoarea lucrărilor care au mai rămas de executat depăşea 5 milioane de euro, Primăria Braşov a obţinut ca termen final pentru definitivarea investiţiei luna martie 2018, conform ultimelor derogări al Uniunii Europene.

Constructorul iniţial a oferit un preţ mic, iar apoi nu a mai putut continua proiectul

Lucrările au fost adjudecate de către firma buzoiană Integral SA pentru suma de 49,96 milioane lei, inclusiv TVA, faţă de 66 milioane de lei cu TVA inclus, cât au estimat proiectanţii. Chiar dacă a oferit un preţ mic, constructorul şi-a dat seama că nu poate duce la îndeplinire proiectul, deşi la vizita oficială de după deschiderea şantierului, pe 21 octombrie 2014, Victor Vasilescu, directorul general al SC Integral SA Buzău, susţinea chiar că "trebuie să terminăm până la 31 decembrie 2015, deşi termenul din proiect este de 16 luni. Trebuie s-o facem, şi dacă avem parte de o iarnă mai blândă, terminăm cu siguranţă, cu ajutorul Primăriei. Dacă este nevoie, vom mai angaja oameni".

Cum ar urma să arate noul centru

Noul centru de afaceri, unde vor fi atrase 70 de întreprinderi mici şi mijlocii şi vor fi create 128 de noi locuri de muncă, ar urma să fie unul regional, pentru toate cele şase judeţe din Regiunea Centru. Acesta este amplasat vizavi de Campusul Genius al Universităţii "Transilvania", având deschidere spre tronsonul III al ocolitoarei Braşovului, astfel că accesul în zonă este facil din orice direcţie. Clădirea va oferi antreprenorilor o sală de conferinţe, un amfiteatru, centru de informare şi documentare, spaţii expoziţionale, un restaurant tip cantină şi diverse săli de şedinţă. Conform proiectului, în exteriorul Centrului de Afaceri se va amenaja un parc multifuncţional tematic, de agrement, cu funcţiuni pentru experimente în domeniul energiei durabile. În acest parc se vor desfăşura şi activităţi de cercetare, susţinute de doctoranzii Universităţii "Transilvania", dar şi evenimente expoziţionale. Firmele care îşi vor desfăşura activitatea aici vor dispune de dotări IT, laboratoare, servicii de asistenţă şi consultanţă, spaţii de expoziţii şi congrese, ţinând cont că investiţia a fost concepută pentru a adăposti funcţiuni multiple. La demisol se va amenaja şi o parcare cu 238 locuri, dintre care 5 pentru persoane cu dizabilităţi, parcare care va fi practic "mascată" pe zona de lângă clădire de o platformă specială, ce va fi ca o zonă de promenadă. Ca un element inedit, pe terasa clădirii vor fi amplasate panouri solare cu tuburi vidate în suprafaţă de 324 mp, astfel ca proiectul să contribuie la reducerea emisiilor de carbon în atmosferă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb