PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA SERVICIILOR ŞI REDUCEREA DATORIILOR COMPANIEI DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ Consiliul Concurenţei recomandă trecerea terminalelor de mărfuri de la CFR Marfă la CFR SA

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 2 octombrie 2019

Consiliul Concurenţei recomandă trecerea terminalelor de mărfuri de la CFR Marfă la CFR SA

Preluarea terminalelor de mărfuri care aparţin CFR Marfă de către CFR SA (Infrastructură) va conduce la îmbunătăţirea serviciilor oferite operatorilor feroviari în cadrul acestor facilităţi esenţiale şi, în acelaşi timp, va ajuta CFR Marfă să îşi reducă datoriile pe care le are faţă de administratorul infrastructurii, consideră Consiliul Concurenţei, ce recomandă această mişcare. Instituţia subliniază, într-un comunicat, că, la sfârşitul anului 2018, CFR SA avea de încasat 1,37 miliarde lei de la operatorii de transport feroviar, din care cea mai mare parte reprezintă datorii ale CFR Marfă.

Recomandarea vine în urma studiului realizat de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenţei, care a sintetizat principalele aspecte ce caracterizează infrastructura de transport feroviar şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări.

CFR SA administrează şi întreţine infrastructura feroviară publică, pe baza veniturilor proprii şi, în completare, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din fonduri alocate de la bugetul de stat.

Costurile anuale de funcţionare a infrastructurii feroviare din România sunt stabilite de către CFR SA în func-ţie de traficul contractat cu operatorii de transport feroviar, în baza contractului de acces încheiat cu aceştia, a normativelor tehnice de întreţinere şi reparaţie a infrastructurii feroviare, precum şi a proiectelor de reabilitare şi/sau de modernizare a infrastructurii.

Distribuţia teritorială a reţelei feroviare acoperă relativ uniform suprafaţa României şi deserveşte majoritatea centrelor urbane şi economice, fapt care ar trebui să confere un avantaj important acestui mod de trans-port.

Cu toate acestea, conform Consiliului Concurenţei, starea actuală a infrastructurii feroviare reprezintă principalul element limitativ al performanţelor circulaţiei trenurilor: viteza medie redusă, atât pentru transportul feroviar de marfă (15,99 km/h în 2018), cât şi pentru cel de călători (43,86 km/h în 2018), care defavorizează acest mod de transport.

Finanţarea insuficientă a lucrărilor de întreţinere, reparare şi reînnoire a infrastructurii feroviare a condus la degradarea progresivă a acesteia şi la creşterea gradului general de uzură a componentelor infrastructurii, putând conduce la creşterea numărului de accidente feroviare. Scadenţele la reînnoire ale elementelor de infras-tructură feroviară au crescut semnificativ, depăşind 60% pentru majoritatea subsistemelor feroviare.

În acest context, comunicatul citat arată: "Ca urmare, reforma sectorului feroviar românesc trebuie accelerată şi susţinută de măsuri care să asigure sustenabilitatea investiţiilor şi costurilor publice, eficacitatea utilizării acestora şi creşterea gradului de concurenţă pe piaţă, prin atragerea mai multor operatori.

Un prim pas în această direcţie ar fi realizarea unui buget multianual pentru CFR SA, astfel încât să nu mai existe întârzieri în derularea programelor de întreţinere şi reparare a infras-tructurii feroviare din cauza lipsei de finanţare.

În acelaşi timp, este necesară elaborarea unei politici corelate în domeniul transportului (feroviar-rutier-maritim) şi dezvoltarea unui sistem de terminale intermodale/multimodale de mărfuri la nivel regional, pentru a reduce costurile şi emisiile de gaze cu efect de seră.

De asemenea, o mai bună utilizare a fondurilor europene alocate transportului feroviar va conduce la îmbunătăţirea vitezei de circulaţie a trenurilor şi, implicit, la creşterea atractivităţii transportului feroviar de călători şi marfă. Tot în scopul creşterii numărului de călători este necesară reabilitarea căilor de acces către/dinspre gări, a spaţiilor din jurul acestora şi, acolo unde este cazul, asigurarea unor mijloace de transport în comun, care să faciliteze accesul călătorilor de la/spre gară şi centrul localităţii, prin implicarea autorităţilor adminis-traţiei publice locale".

Reţeaua de căi ferate din România are o lungime de 10.628 km, fiind a şaptea reţea feroviară ca mărime din Uniunea Europeană, din care 4.031 km este electrificată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb