PENTRU PERSOANELE FIZICE BCR elimină comisioanele la bancomate

Emilia Olescu
Bănci-Asigurări / 6 septembrie 2015

BCR elimină comisioanele la bancomate

Banca Comercială Română scade dobânzile pentru creditele garantate existente în stoc

Această ofertă a fost anunţată în premieră de Ziarul BURSA într-un interviu acordat de Tomas Spurny la începutul verii

Banca Comercială Română va elimina toate comisioanele percepute pentru tranzacţiile efectuate la bancomate de persoanele fizice începând din luna octombrie, a anunţat, în urmă cu puţin timp, Dana Demetrian, vicepreşedinte în cadrul băncii.

Domnia sa a subliniat că acesta este doar un pas dintr-un amplu program de fidelizare a clienţilor BCR.

Un alt demers din cadrul acestui program demarat de bancă deja de câteva zile pentru clienţii săi este reducerea dobânzii la creditele garantate cu ipotecă (atât cele de consum cât şi cele imobiliare), în final obţinându-se o reducere medie de circa 20% a ratei lunare (scăderea maximă pe care o obţine un client poate ajunge până la 40%). Oferta se adresează şi clienţilor altor bănci, care pot refinanţa creditele garantate.

Programul BCR vizează o dobânda fixă de 4,95% timp de cinci ani sau 5,95% timp de 10 ani, ulterior clienţii urmând să plătească o dobândă variabilă alcătuită dintr-o marjă fixă de 3% plus Euribor la şase luni (dacă împrumuturile sunt în lei se va aplica indicele ROBOR la 6 luni).

Oferta BCR a fost prezentată, în premieră de Ziarul BURSA, în cadrul unui interviu de la începutul lunii iunie acordat de Tomas Spurny, actual CEO al BCR.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. La bancomate, inainte, cand retrageai bani, pe chitanta scria cati bani ai retras si cat mai ai. Sub rahatul de Spurny, ca sa poata incasa si comisión de interogare slold, scria doarsuma retrasa. Pentru a afla soldul, trebuie sa reiei din nou procedura greoaie avand in spate o coada de oameni. Asta umileste pe CEI care tin banii la tiñe, bai SPurni!

    Rusinos si scandalos dupa ce ca din alocatia copiluli care musai trebuie in casat pe card ca asa este in Romanica anului 2015, platesc comision de adminsitrare, ca sa scot banii trebuie sa mai platesc comision bancii ca sa-i retrag .Isarescule stii de toate astea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb