Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut semnificativ în luna octombrie, cu 12 puncte faţă de luna precedentă, la 65,3 puncte, în condiţiile în care analiştii au surprins o îmbunătăţire a situaţiei economice actuale la nivel maxim istoric şi aşteaptă condiţii mai bune în următorul an, deşi anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice pe plan mondial, arată datele publicate vineri de CFA.
Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică, lansat în 2011, măsoară anticipaţiile analiştilor finaniari privind activitatea economică în România pentru următoarele 12 luni.
Creşterea indicatorului de încredere macroeconomică s-a datorat în principal avansului indicatorului situaţiei actuale, care a urcat în luna octombrie cu 15,9 puncte, până la 82,9 puncte, nivel maxim istoric.
Analiştii au aşteptări mult mai bune şi pentru perioada următoare, indicatorul anticipaţiilor avansând cu 10,2 puncte, până la 56,6 puncte.
Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), fiind calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente, referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, şi la anticipaţiile, pentru o perioadă de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal şi a averii personale la nivel de economie.
Sondajul evaluează şi anticipaţiile pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.
Analiştii membri ai CFA estimează, în medie, un nivel al inflaţiei de 1,66% pentru intervalul iulie 2016 - iulie 2017, potrvit news.ro.
Banca Naţională a României a menţinut în noimebrie prognoza privind inflaţia de la finalul acestui an la -0,4%, dar a revizuit în creştere, de la 2% la 2,1% estimarea pentru finalul lui 2017.
Pentru evoluţia cursului de schimb euro/leu, analiştii estimează un nivel de 4,50 lei/euro peste şase luni şi peste un an, nivel neschimbat faţă de sondajul precedent.
În privinţa situaţiei economice pe plan mondial în următorul an, 26,3% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o situaţie proastă, în timp ce 73,7% se aşteaptă la condiţii economice normale.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA), organizaţia având peste 180 de membri.