Personalul BCR a scăzut cu aproape 10% în primele nouă luni ale anului

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 noiembrie 2012

Personalul BCR a scăzut cu aproape 10% în primele nouă luni ale anului

Personalul angajat în BCR a scăzut în primele nouă luni cu aproape 10%, concomitent cu o reducere a reţelei teritoriale cu aproximativ 7%, iar strategia de dezvoltare a instituţiei de credit presupune o ajustare în continuare a numărului de salariaţi, care va fi negociată cu sindicatele.

"BCR îşi restructurează activitatea, iar acest lucru nu este un secret. Aţi văzut chiar declaraţia preşedintelui Erste (Andreas Treichl - n.r.), acţionarul majoritar, care a recunos-cut că noua conducere va primi un bonus în funcţie de performanţele din operaţiunile de restructurare. La gradul de neperformanţă înregistrat şi perspectivele economiei româ-neşti, o astfel de decizie era normală. Banca are potenţial să obţină un profit mare, aşa cum s-a întâmplat în trecut, dar o restructurare este binevenită", au declarat surse apropiate băncii, citate de Mediafax.

Datele la nouă luni arată că personalul băncii a ajuns la circa 7.600 de angajaţi, faţă de 8.400 de angajaţi la finele anului trecut, au precizat sursele citate, în timp ce numărul de sucursale a coborât la 621, faţă de aproape 670 în decembrie 2011.

Sursele au arătat că managementul BCR a iniţiat discuţii cu sindicatele din bancă pentru a ajunge la un acord privind viitoarele disponbilizări.

Strategia pentru următorii ani a BCR va fi aprobată de acţionari în AGA.

BCR a început recent un proces de remodelare a sucursalelor prin migrarea către operaţiuni cu cash gestionate exclusiv prin echipamente electronice, reţea denumită Self Service - Cash In.

Acţionarii BCR vor discuta în AGA convocată pentru 3 decembrie modificarea actului constitutiv al băncii astfel încât Comitetul Executiv să poată decide desfiinţarea de sucursale sau agenţii fără aprobarea Consiliului de Supraveghere.

Tot atunci va fi analizată şi o propunere de majorare a capitalului social, prin care banca vrea să atragă de la acţionari 501 milioane lei (110 milioane euro). Acţiunile nou emise vor putea fi cumpărate la un preţ de 0,65 lei/titlu, de peste şase ori mai mare decât valoarea nominală, de 0,1 lei/acţiune.

Pentru suplimentarea capitalului, banca vrea să emită 770,76 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,1 lei pe titlu şi care vor putea fi cumpărate la preţul de 0,65 lei/acţiune, din care 0,1 lei reprezintă valoarea nominală, iar 0,55 lei prima de emisiune.

Astfel, dacă toate acţiunile vor fi cumpărate, capitalul social va creşte cu 77 milioane lei (17 milioane euro), de la 1,55 miliarde lei la 1,63 miliarde lei, iar restul sumei atrase, de 424 milioane lei, va rămâne la dis-poziţia băncii.

BCR a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 762 milioane de lei, în ciuda unui profit operaţional în linie cu rezultatul de anul trecut, după ce a constituit provizioane record de 2,63 miliarde lei, cu un miliard de lei peste cele din perioada similară din 2011.

În primele nouă luni, banca a generat un rezultat operaţional de 1,82 miliarde lei (411,6 milioane euro), în scădere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, de la 1,88 miliarde lei (449,1 milioane euro).

BCR este controlată în proporţie de 93,26% de către EGB Ceps Holding GmbH, deţinută la rândul său integral de Erste Group Bank Austria. SIF Oltenia deţine 6,58% din titlurile băncii, acţionarii persoane fizice controlează 0,14%, iar persoanelor juridice le revin 0,00148% din acţiuni.

În trimestrul al treilea al acestui an, BCR şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţa bancară locală, cu o cotă de piaţă de circa 20% după active, în pofida unui uşor declin al volumului activelor grupului BCR cu 0,5% (reprezentând 375,4 milioane lei) faţă de începutul anului, până la 76,37 miliarde lei (16,82 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb