Peste 1 milion de români joacă, în mod constant, la pariuri sportive

Adina Lateş
Companii / 6 martie 2016

Mai mult de un milion de români joacă, în mod constant, la pariuri sportive, pe lista preferinţelor aflându-se fotbalul, tenisul de câmp, boxul, dar şi cursele de câini sau loteriile la minut, pe o piaţă de profil estimată, în România, la peste un miliard de euro anual, arată datele oficiale publicate de SafeCharge, producător şi furnizor internaţional de tehnologii de plată în acest domeniu, transmite Agerpres.

De altfel, recent, compania listată la bursa din Londra a implementat o soluţie personalizată dedicată operaţiunilor de depozitare şi retrageri online, integrată în platforma de gaming a operatorului de pariuri sportive Superbet.

Aplicaţia, botezată "'Casierul Personal'', le permite jucătorilor să solicite depunerea, respectiv retragerea unor sume de bani şi să aleagă metodele de plată pentru fiecare tranzacţie în parte. Procesul de retragere a banilor este complet transparent şi oferă posibilitatea operatorului să stabilească operaţiuni extrem de bine definite şi clare pentru clienţii săi.

Conform datelor din piaţa jocurilor de noroc, în România, peste un milion de români pariază în mod constant. Astfel, se pariază pe fotbal, tenis, box, hochei, curse de câini, dar şi pe loterii la minut, pe o piaţă de profil estimată la peste un miliard de euro, anual.

Din anul 2015, România are o legislaţie aplicabilă şi în domeniul jocurilor de noroc online, fapt ce a condus la acordarea dreptului de operare unui număr de 19 operatori în mediul virtual.

Comparativ, în Marea Britanie există o adevărată tradiţie legată de pariurile sportive, percepute ca un hobby şi unde industria de gaming generează peste 5,4 miliarde de lire sterline, anual, fiind totodată şi unul dintre cei mai mari contributori la economia britanică.

La nivel naţional, valoarea taxelor plătite de către operatorii economici autorizaţi în domeniul jocurilor de noroc din România a fost, în 2015, de 269 milioane de euro (aproximativ 1,187 miliarde lei), în creştere cu 71,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Anul trecut, existau la nivel naţional 488 de operatori, în scădere faţă de anul anterior, fenomen cauzat de renunţarea la anumite firme din partea unor operatori care deţineau mai multe societăţi. De asemenea, pe segmentul jocurilor de noroc online, datele ONJN relevă faptul că, anul trecut, 23 de operatori au solicitat dreptul de operare, iar trei dintre aceştia au pierdut acest drept. Per total, la nivel naţional, există 19 operatori de jocuri de noroc online, dintre care şapte sunt români, iar restul străini, din Uniunea Europeană.

În decursul anului 2015, au fost efectuate 8.624 de controale, fiind aplicate 1.269 de contravenţii. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la 8,24 milioane de lei, iar 1,049 milioane lei au fost încasaţi pe loc. În acelaşi timp, valoarea prejudiciului estimat pentru anul trecut a fost de 46,489 milioane lei.

ONJN este o instituţie aflată în subordinea Guvernului României şi are ca responsabilităţi autorizarea şi monitorizarea activităţii operatorilor locali de jocuri de noroc. În plus, reglementarea pieţei de gambling este un alt aspect de care se ocupă Oficiul, ce are ca membri în Consiliul Consultativ oameni de afaceri specializaţi în jocurile de noroc.

SafeCharge International Group Limited este un furnizor global de servicii şi tehnologii de plată şi de management al riscului pentru afaceri online sau pe platforme mobile. Grupul este listat la Londra şi derulează operaţiuni în Marea Britanie, Bulgaria, Cipru, Israel, Germania, Austria şi Irlanda.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb