Peste 1.800 de autorizaţii de construire eliberate în sectorul 3

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 9 ianuarie 2007

Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, a eliberat, anul trecut, 1.802 autorizaţii de construire pentru locuinţe, birouri, anexe gospodăreşti şi spaţii comerciale. Reprezentanţii primăriei reamintesc faptul că, pentru obţinerea unui certificat de urbanism necesar în vederea construirii unei locuinţe sau anexe gospodăreşti, sunt necesare mai multe documente precum copie act proprietate, chitanţă taxă, două planuri cadas­trale scara 1/500 şi două planuri cadastrale scara 1/2000. După ce a fost eliberat certificatul de urbanism, trebuie depuse actele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, este vorba despre actul de proprietate (copie legalizată), certificat de rol, proiect pentru obţinerea autorizaţiei, toate avizele solicitate prin Certificatul de urbanism, Certificatul de urbanism (copie), contract cu o firmă de salubrizare, acordul notarial al vecinului sau al copro­prietarilor (după caz) şi chitanţa taxei aferente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb