Un autobuz, un microbuz cu mai multe persoane şi câteva maşini au rămas blocate pe drumul judeţean 670, între Malovăţ şi Baia de Aramă, ca urmare a zăpezii viscolite de pe carosabil, conform Mediafax, relatează Antena 3.
"Sunt peste 20 de persoane blocate într-un microbuz, într-un autobuz şi câteva autoturisme. La faţa locului au fost trimise utilaje de deszăpezire care vor debloca drumul. Important este că printre cei blocaţi nu sunt copii, femei însărcinate sau persoane care să aibă nevoie de asistenţă medicală", a declarat Liviu Borugă, şeful Centrului Operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.