PESTE TREI SĂPTĂMÂNI , Chimcomplex va depune oferta de achiziţionare a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea

Piaţa de Capital / 31 mai 2017

Chimcomplex va depune oferta de achiziţionare a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea

Chimcomplex va depune, în 26 iunie, oferta de achiziţionare a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, potrivit reprezentanţilor Chimcomplex care vor să creeze, împreună cu Oltchim, Compania Română de Chimie (CRC), un proiect demarat acum trei ani, din care cele două companii ar putea face parte, alături de alte firme din domeniul producţiei chimice.

Proiectul este sustinut de gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde dolari, precum şi bănci, şi instituţii financiare internaţionale, conform sursei citate.

Oficialii Chimcomplex susţin că, pe platforma industrială care s-ar putea crea prin achiziţionarea Oltchim, se vor prelucra sare, calcar, var, gaze naturale, propilenă şi se va produce sodă caustică sau produse clorosodice, solvenţi, polioli, polieteri, oxoalcooli şi plastifianţi. Conducerea Chimcomplex susţine într-un comunicat: "Lansarea Companiei Române de Chimie vine într-o perioadă când autorităţile guvernamentale româneşti au început să manifeste interes pentru sprijinirea capitalului autohton şi avem încredere că vor acorda o atenţie reală acestei iniţiative benefică României pe toate planurile (se vor înfiinţa peste 10.000 de locuri de muncă, se vor dezvolta afacerile companiilor autohtone, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, va creşte baza de impozitare pentru bugetele locale şi centrale) Compania Română de Chimie va porni de la o cifră de afaceri de 250 milioane de euro şi se va consolida în primii doi ani prin realizarea unui număr important de investiţii care vor crea condiţii pentru funcţionarea la capacitate a instalaţiilor existente, atât la Borzeşti, cât şi la Râmnicu Vâlcea. Astfel, se vor mări capacităţile de producţie a instalaţiilor de clorură de calciu, clorură de var, clorură ferică şi sodă caustică de la Borzeşti şi va creşte gradul de utilizare a capacităţilor la instalaţiile de polioli, oxoalcooli şi plastifianţi de la Râmnicu Vâlcea. Această etapă de consolidare va continua în următorii 3-5 ani cu o dezvoltare a cifrei de afaceri de până la 1 miliard de euro prin investiţii în instalaţii noi, atât la Borzeşti, cât şi la Rm. Vâlcea. Astfel, se va construi o instalaţie de sare recristalizată, instalaţii de pesticide la Borzeşti şi instalaţii de oxid de etilenă şi de olefine la Rm.Vâlcea unde se vor repune în funcţiune fabricaţiile de pe fluxul PVC . Programul investiţional preconizat se ridică la peste 275 milioane euro".

În comuicat se mai precizează că în 1990 industria chimică românească a realizat o producţie record de 36 miliarde de euro, dar de atunci şi până în prezent au dispărut peste 85 de întreprinderi. 2015 a însemnat o producţie de doar 10 miliarde de euro, conform oficialilor CRC, iar ţara noastră a ajuns să importe produse chimice în valoare de 8 miliarde euro.

Înfiinţarea Companiei Române de Chimie urmează exemplele recente din alte ţări vecine. De exemplu, Polonia, unde în urma cu 10 ani s-a relansat producţia de îngrăşăminte chimice prin unificarea unui număr de 16 combinate chimice de stat şi private într-o nouă companie - Grupa Azoty, conform sursei.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De ani de zile, in drumurile mele de navetist de weekend, precum alti multi conducatori auto, ocolesc Rm Valcea folosind un drum mai scurt ce merge de-a lungul combinatului Oltchim. Am putut sa constat degradarea permanenta a situatiei ce se prezenta ochiului calatorului (reducerea continua a zonelor din combinat in care se desfasura activitate, scaderea drastica a numarului de muncitori care asteptau autobuzele la iesirea din schimb, degradarea partilor vizibile ale cladirilor si instalatiilor care probabil nu mai aveau parte de intretinere corespunzatoare etc.). Tocmai de aceea, vestea pe care o aduce acest articol, pentru mine reprezinta o speranta ca as putea sa apuc din nou sa vad combinatul ...."duduind". Din tot sufletul, sper sa fie asa !

    1. sa te lupti si cu rapoartele financiare nu doar cu competitorii. Daca mai pune umarul si Uniunea Europeana trecand cu vederea 980 de milioane pierderi acumulate inregistrate prin artificii financiare iar avocatii europeni analizeaza in 2011 un ajutor de stat in baza unui tratat abrogat in 2009 intentia de a cumpara Oltchim de catre Chimcomplex e cum ai invita o fata la o prajitura care e prietena cu domnul Treichl:-)

    Cand vii de la Ramnic Oltchimul e pana in pasarela, iar daca treci pasarela si mergi spre vest mai sunt si alte societati.

    Starea dezolanta de degradare nu e la Oltchim cat la alte societati de pe platforma chimica! 

    Ca nu se lucreaza cum se lucra e adevarat dar sa uitam ca e actionar majoritar statul, care, se stie foarte bine, nu raspunde in fata actionarilor minoritari!

    De fapt raspunde in fata cuiva? 

    1. Toti romanii de bunsimt saluta intentia celor de la Chimcomplex Borzesti !!! Guvernanti nostri,statul, care este actionar majoritar la OLtchim,au DATORIA MORALA de a studia cu mare atenie acest subiect-la tot ce intentioneaza sa faca Chimcomplex,sa se gandeasca la viitorul tarii noastre,al copiilor nostri,dar si la tot ce se poate intampla rau pe plan global in viitor si ca nu trebuie sa depindem de altii....

      *guvernantii

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb