Piaţa minciunilor

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 septembrie 2010

Stere Farmache, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB)

Stere Farmache, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB)

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache, sus-ţine că directorul BVB nu are acces la informaţia din conturi: "Personal, subliniez că, nici în calitate de director general şi nici de preşedinte al BVB, nu am avut şi nu am acces la sistemele de tranzacţionare, compensare-decontare-registru şi conturi ale BVB şi /sau Depozitarului Central."

Fostul vicepreşedinte BVB Dan Paul susţine contrariul: "Au fost numeroase ocazii, atât în Consiliul Bursei, cât şi la discuţiile de la CNVM, în care, întrebat direct dacă are acces la informaţiile confidenţiale, Stere Farmache a afirmat răspicat că da, are."

Accesul în discuţie priveşte informaţii cu caracter secret.

Preşedintele BVB şi un fost vicepreşedinte se contrazic flagrant, pe marginea accesului la ceea ce se numeşte "informaţie secretă", fapt care are darul să încurajeze fabulaţiile printre necunoscători.

De fapt, nici noi înşine nu mai înţelegem nimic, dar dintr-un motiv opus: adică, cum, directorul general nu are acces la informaţiile din Departamentul de Supraveghere BVB care îi este subordonat?!

Atunci cum mai coordonează activitatea Departamentului?

Cu ochii închişi?!

Cum ia directorul general BVB deciziile de suspendare de la tranzacţionare?

Le ia el sau le ia Departamentul de supraveghere?

Şi încă: în cazul că directorul general, pentru un motiv de regularizare a pieţei, cere să examineze o suită de tranzacţii, ce-i răspunde Departamentul de Supraveghere BVB?

"Nu, nu, nu vă dăm datele, nu aveţi acces!" ?

E absurd.

Nu înţeleg la ce a servit negarea accesului.

Este o naivitate.

Eu însumi ştiu că, pe când BVB era găzduită, încă, de Banca Naţională, informaţia Departamentului de Supraveghere era accesabilă prin computerul de pe masa directorului general.

Absolut normal!

Nu pricep nimic.

Subiectul nu era dacă are sau nu are acces directorul general BVB, ci dacă informaţiile secrete sunt securizate sau nu.

Dacă există sau nu există un sis-tem care să împiedice scurgerea informaţiilor secrete.

În clipa în care preşedintele BVB îşi încheie argumentaţia pe acest subiect cu o afirmaţie incredibilă cum este asta, că directorul general BVB nu ar avea acces la informaţia secretă, începem să ne îndoim de toate aserţiunile sale.

Ciudat.

Textul său ar fi trebuit să ne redea încrederea.

< link >https://www.bursa.ro/conflict-de-interese-in-grupul-bursei-de-valori-bucuresti-96753&s=piata_de_capital&articol=96753.html< link2 >Conflict de interese în Grupul Bursei de Valori Bucureşti< link3 >

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Sunteti cei mai tari!!!

    Ziarul bursa a ajuns cel mai tare! Evident are coloana vertebrala! 

    Este la fel ca statuia justitiei. Legat la ochi si impartial! 

    Evident sunt ironic.

    Care este miza acestor atacuri la adresa BVB? 

    1. mai cine plateste, nu-ti mai irosi timpul de pomana scriind aberatii! mai bine spune tu cine te plateste sa arunci aiurea cu noroi. minte ingusta!

      domnu' "cine plateste",de unde stii mata ca articolul e platit? ai fost de fata? daca ai fost de fata,atunci mata esti ala care l-a platit. si atunci de ce iti mai dai nume de intrebare?

    Pe linga cele scrise in articol, domnul Farmache este si angajat al Alpha bank Romania, pozitie in evidenta contradictie cu functia sa din cadrul BVB!

    1. Este permis, potrivit regulamentului. SI ca si Farmache si ceilalti sunt angajati si/sau au diverse functii la ssif-urile lor.

    se incalca frecvent de catre noul consiliu al BVB, reguli ale pietei, ale CNVM, cod corporatist, si mai grav este deja o societate listata.De ex, uitati-va ca cel putin Tepes si gasca incalca Dispunerea CNVM 14 din 15.07.2010, art 2, alin 2 pct b:"Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii operatorului de piaţă...să nu deţină nici o participare la un alt operator de piaţă şi/sau operator de sistem din

    România."se stie ca detin actiuni la Sibex cel putin.Dar nu le pasa, atata timp cat noua nu ne pasa... pacat.. 

    Farmache se referea ca nu are acces la date in sensul ca el nu vede cine e persoana din spatele contului.

    1. atunci de ce-l ingrijoreaza si pe el si pe actualul dir gen BVB(vezi declaratia lui de pe money channel de ieri)ca piata OTC nu e destul de transparenta? oricum in cazuri de abuz al pietei CNVM are dreptul sa ceara absolut de la oricine implicat toate datele, inclusiv care e numele celor care au tranzactionat...

      Aiuritoare atitudinea noului director al BVB. Cand era la Woods batea din picior pt tranzactii OTC. Daca omul e instabil ar trebui sa plece acasa. E si asa destula volatilitate pe piatza internationala..

      A avut acces tot timpul la orice fel de informatii...Altfel cum ar fi ramas atit de mult timp in functie...Informatia e mai pretioasa ca banii...Iar faptul ca la AGA Tepes ii dadea coate ca sa spuna ce vroia el, e dovada clara a degradarii la care te duce dorintza de a te agatza de un scaun..Cum zicea Make...HALAL

      are voie cnvm, dar nu bvb. si cnvm chiar cere de la cel mai mic la cel mai mare. ce se intampla cu ele, intrebati la cnvm...

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb