Dobânzile pe termen foarte scurt au rămas constante, ieri, faţă de şedinţa de tranzacţionare precedentă.
Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) de 0,25% pe an, acelaşi ca în şedinţa de marţi. De asemenea, dobânda la depozitele overnight plasate (ROBOR) s-a menţinut la 0,65% pe an.
Surse din domeniul interbancar ne-au declarat: "După perioada de rezervă a BNR, este foarte probabil ca dobânzile overnight să scadă. Astăzi (ieri - n.r.) ar trebui să fie ultima zi. Oricum, recentele majorări ale ROBOR şi ROBID nu înseamnă că lichiditatea pieţei s-ar fi diminuat. Au fost doar şocuri temporare, fireşti pentru o perioadă de rezervă. Banca Naţională continuă să încurajeze creditarea".