Dobânzile overnight pe termen foarte scurt au coborât în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 1,31%, în scădere de la 1,68% în şedinţa de miercuri, iar dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a coborât la 0,85%, de la 1,24%.
Potrivit surselor bancare, variaţiile relativ mari ale dobânzilor faţă de şedinţa precedentă sunt cauzate de efectuarea de operaţiuni repo de către BNR.