Dobînzile practicate de bănci pe piaţa monetară interbancară au ajuns pînă spre 8,5% la finele săptămînii, după ce atinseseră şi 0% pe parcursul săptămînii trecute. Creşterea a survenit ca urmare a începerii unei noi perioade de constituire a rezervelor.
Astfel, băncile au atras depozite overnight la dobînzi de 7,5%/6,5% şi au plasat la 8,5%. Unele bănci au practicat şi dobînzi de 8% - 9% la începutul şedinţei de tranzacţionare.
Depozitele cu scadenţă la o săptămînă au fost tranzacţionate, vineri, de bănci la dobînzi similare celor overnight.
Pentru depozitele la lună, băncile au afişat dobînzi de 7,5%/8% - 8,5%/9%.