Piaţa de tablete a continuat dinamica accelerată şi anul trecut, compania Network One Distribution (NOD) estimând că vânzările totale de tablete s-au situat în jurul cifrei de 600.000 de unităţi.
Oana Barbu, director comercial în cadrul companiei, a declarat, într-o conferinţă: "După triplarea de anul trecut, estimăm că vânzările de tablete se vor ridica, în 2014, la un milion de unităţi, o creştere de peste 80% comparativ cu 2013. În aceste condiţii, luând în considerare unităţile vândute deja la nivel local şi perspectiva pentru anul acesta, estimăm că, la finalul lui 2014, unul din 10 români va deţine o tabletă".
Doamna Barbu a pus triplarea vânzărilor din cadrul pieţei tabletelor de anul trecut pe seama dispozitivelor mai ieftine: "Triplarea pieţei de anul trecut faţă de anul 2012 se datorează, în special, dispozitivelor din segmentul de preţ de sub 1.000 lei, unde foarte active sunt brandurile locale". Potrivit companiei, o dinamică importantă va avea şi segmentul smartphone-urilor la nivel local, ca urmare a reducerii preţului mediu de achiziţie, dar şi a diversificării scenariilor de utilizare şi a accesului tot mai facil la conţinutul disponibil online. Astfel, Network One Distribution estimează că piaţa de smartpnone-uri va creşte cu peste 30% în acest an, până la 2 milioane de unităţi, urmând ca 30% din populaţia ţării să posede un telefon inteligent până la 31 decembrie 2014.
Network One Distribution a anunţat, ieri, intrarea pe piaţa de telefoane mobile cu două noi produse, Serioux Symbiosis X4 şi Serioux Whisper X2. Până la jumătatea anului, gama de smartphone-uri şi phablete (hibrid smartphone-tabletă) Serioux va ajunge la 10 modele. Symbiosis X4 va avea un preţ recomandat de 999 lei, iar Whisper X2 va costa 699 lei. Cele două modele sunt momentan disponibile în cadrul magazinelor virtuale, urmând ca, în curând, acestea să se regăsească şi pe rafturile magazinelor de retail clasic.
Network One Distribution, distribuitor de produse electro-IT în ţara noastră, a avut vânzări totale de 11 milioane euro pentru anul trecut şi 110.000 de tablete comercializate, conform directorului comercial al companiei. Oana Barbu susţine că, pentru anul în curs, societatea îşi propune afaceri totale de 20 milioane euro, 10 lansări de produse noi şi atingerea unei cote de piaţă de 5%.
Network One Distribution (cunoscută anterior sub numele de Asesoft Distribution), companie deţinută integral de Iulian Stanciu (proprietarul Emag), este liderul pieţei de distribuţie electro-IT din România, conform sursei citate. În prezent, compania desfăşoară operaţiuni pe pieţele din România şi Moldova, are o bază de clienţi formată din peste 3000 de parteneri activi şi este furnizor important al reţelelor de retail locale. Iulian Stanciu a devenit acţionar unic al societăţii, dupa ce Sebastian Ghiţă, co-fondatorul NOD, şi-a vândut către acesta toate participaţiile.