Cursul de schimb a deschis şedinţa de miercuri la un nivel de 3,5950 lei pentru un euro la cumpărare şi 3,6000 lei pentru un euro la vânzare.
Afişarea datelor referitoare la nivelul deficitului balanţei de plăţi externe după primele cinci luni, au apreciat uşor leul. Creşterea monedei naţionale a fost de scurtă durată, însă, întrucât cursul este mai corelat cu pieţele internaţionale decât cu indicatorii macroeconomici din ţara noastră, apreciază dealerii. Cele mai multe dintre tranzacţii s-au derulat la un curs în apropierea nivelului de 3,61 lei pentru un euro.
În ultima parte a şedinţei lucrurile s-au schimbat, jucătorii străini cumpărând lei şi ducând cotaţiile la 3,58 lei pentru un euro.
Ultimele tranzacţii s-au derulat la un curs de 3,5787 - 3,5829 lei pentru un euro.
Banca Naţională a României a anunţat miercuri un curs de referinţă valabil astăzi de 3,5952 lei pentru un euro, în scădere cu 0,0074 lei faţă de şedinţa de marţi.
Cursul oficial al dolarului a fost calculat miercuri de BNR la 2,2573 lei, în creştere cu 0,0032 lei faţă de nivelul de marţi.
Banca Naţională a mai anunţat, miercuri, un preţ de 70,6825 lei pentru un gram de aur, în scădere cu 0,3873 lei faţă de nivelul de marţi.