O unitate monetară europeană a fost cotată, în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de miercuri, la 3,4740 lei la cumpărare şi 3,4790 lei la vînzare, în uşoară scădere faţă de marţi.
Trendul resimţit cu precădere ieri pe piaţă a fost unul de apreciere a monedei naţionale, susţinut de vînzările de valută efectuate pe parcursul şedinţei de ieri în special de fondurile străine, susţin dealerii.
Cotaţia minimă a zilei a fost de 3,4600 de lei - 3,4650 de lei. Pe fondul cumpărărilor de euro, moneda naţională a început să se deprecieze, astfel că la închiderea sesiunii de tranzacţionare un euro era cotat la 3,4630 de lei - 3,4680 de lei.
Banca Naţională a României a stabilit, miercuri, un curs de referinţă pentru moneda europeană de 3,4637 lei, în scădere cu 0,0153 lei faţă de cotaţia anterioară.
Moneda nord americană a continuat să se deprecieze în raport cu leul. Aceasta a pierdut, ieri, 0,0114 lei, cotaţia sa de referinţă fiind de 2,7409 lei.
Zlotul polonez a fost cotat miercuri de BNR la 0,9074 lei, în urcare cu 0,0063 lei faţă de cotaţia de marţi. 100 de forinţi maghiari valorau ieri 1,3294 lei, în urcare cu 0,0079 lei comparativ cu marţi.
BNR a evaluat ieri gramul de aur la 59,5048 lei, în creştere cu 1,2815 lei faţă de marţi.
BCR a cumpărat ieri gramul de aur cu 51,1 lei.