PIAŢA VALUTARĂ Euro a crescut la 4,4085 lei

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 septembrie 2014

Euro s-a apreciat, ieri, faţă de leu, cu 0,79 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4085 lei/euro.

În şedinţele interbancare, moneda europeană era cotată, în jurul orei 16:30, la 4,416 lei, faţă de 4,43 lei vineri, la ora 17. De altfel, 4,416 lei/euro a fost maximul şedinţei de ieri, în timp ce minimul s-a situat la valoarea de 4,405 lei/euro. Surse din piaţă ne-au spus că şedinţa s-a prezentat "destul de calmă, ca de obicei, volumele tranzacţionate nefiind extraordinare". Abia în ultimele trei ore s-a înregistrat o tendinţă de creştere a cursului euro-leu, în timp ce BNR nu a intervenit în tranzacţii. Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, a fost consemnată o licitaţie cu un bid-to-cover "destul de bun", au mai afirmat dealerii. Aceştia se aşteaptă ca, până vineri, euro să ajungă la 4,42 lei, iar "cu puţin efort, chiar până la 4,427 lei".

Dolarul a crescut comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, câştigând 0,92 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,4056 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6552 lei/franc, în urcare faţă de valoarea atinsă în şedinţa de vineri, de 3,6486 lei/franc.

Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 138,7422 lei, în avans comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 138,0424 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb