PIAŢA VALUTARĂ Euro a crescut la 4,4455 lei

Alexandru Costea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 august 2014

Euro s-a apreciat, vineri, faţă de leu, cu 0,5 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4455 lei/euro.

Euro a fost cotat în jurul orei 16:30 la 4,48 lei, în tranzacţii derulate, între băncile comerciale, faţă de 4,44 lei în şedinţa precedentă la aceeaşi oră.

Minimul şedinţei a fost de 4,44 lei/euro, în timp ce maximul s-a situat la 4,48 lei/euro, afirmă dealerii.

Vlad Muscalu, economist ING, a declarat pentru ziarul BURSA că evoluţia monedei europene "nu a fost spectaculoasă".

"Şedinţa a fluctuat mai puţin faţă de şedinţele precedente", a afirmat acesta.

Economistul ING a adăugat că nu are niciun indiciu care să sugereze că BNR ar fi intervenit vineri în piaţă.

Totodată, Vlad Muscalu a precizat că piaţa secundară a titlurilor de stat "a crescut modest faţă de şedinţele precedente".

Privind perspectivele pentru săptămâna în curs, economistul previzionează că acestea "sunt oarecum pesimiste" având în vedere evoluţiile politice şi economice din ultima perioadă.

Dolarul a crescut uşor comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, câştigând 0,1 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,3190 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6644 lei/franc, în creştere faţă de valoarea atinsă în şedinţa precedentă, de 3,6535 lei/franc.

Gramul de aur a fost cotat, vineri, la 140,6417 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de joi, de 138,9865 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb