PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,4136 lei

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2015

Dolarul coboară cu peste 5 bani

Euro s-a depreciat vineri cu 0,41 bani faţă de moneda naţională, pentru a treia şedinţă consecutiv, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4136 lei/euro.

Faţă de finele sesiunii interbancare de joi, vineri cursul de schimb a deschis sesiunea interbancară în coborâre, sub 4,42 lei, după ce leul a continuat să se întărească faţă de euro într-o mişcare contrară altor valute din regiune.

Pe parcursul zilei, cursul a continuat declinul, ajungând la un minim de 4,4110 lei pentru un euro, ne-a declarat dealerul unei bănci.

În jurul orei 17:00, euro era cotat la 4,4180 lei în tranzacţii derulate între băncile comerciale, mai jos faţă de valorile înregistrate la aceeaşi oră, joi, când euro a fost de 4,4225 lei. Maximul zilei a fost înregistrat chiar sub această valoare, la 4,4220 lei.

Ziua a avut un interes la tranzacţionare normal, volumele fiind uşor mai mari decât în ziua precedentă, însă în media ultimei săptămâni, potrivit surselor bancare.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, randamentele au fost mai mici, iar curba licitaţiilor a fost cu 2-3 puncte de bază mai jos, în special pe partea mai lungă de 10 ani.

Dolarul american a coborât, totodată, vineri, în raport cu leul, la minimul ultimelor două săptămâni. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 4,0620 lei/dolar, în scădere cu 5,32 bani faţă de joi. Pe piaţa interbancară, şedinţa a fost una lipsită de volatilitate, în aşteptarea rezultatelor şedinţei FED de săptămâna viitoare. Pe pieţele externe, dolarul a scăzut cu 0,4%, la 0,9207 euro.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare în urcare uşoară vineri, de 4,2656, mai sus faţă de valoarea atinsă în şedinţa de joi, de 4,2654 lei. Pe extern, francul elveţian a coborât cu 0,1%, la 0,9664 euro.

Gramul de aur a fost cotat la 155,7344 lei, micşorându-se comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de joi, de 157,3604 lei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb