PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,4216 lei

Valentin Busuioc
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 februarie 2015

Euro s-a depreciat, ieri, faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4216 lei/euro, în coborâre cu 2,62 bani faţă de şedinţa de marţi.

Pe piaţa interbancară, minimul şedinţei a fost de 4,4215 lei/euro, iar maximul, atins în deschidere, s-a cifrat la 4,442 lei/euro, ne-au declarat surse din domeniu. În jurul orei 16:30, moneda europeană era tranzacţionată între băncile comerciale la 4,4225 lei/euro, faţă de 4,4445 lei/euro marţi, la aceeaşi oră. Şedinţa s-a prezentat "destul de dinamică, dar în intervale relativ scurte, de câte o jumătate de oră, cu pauze între ele", volumele au fost "satisfăcătoare", iar BNR nu a dat indicii că ar fi intervenit în tranzacţii, ne-au explicat dealerii. Aceştia şi-au temperat prognoza privind cursul săptămânii viitoare, până în jurul nivelului de 4,44 lei/euro, în condiţiile în care, anterior, nu excludeau varianta ca moneda europeană să poată atinge nivelul de 4,46 lei/euro.

Piaţa secundară a titlurilor de stat "a dat şi ea semne că îşi revine", curba licitaţiilor înregistrând declinuri de 5-12 puncte de bază, mai ales în cazul licitaţiilor de 5 şi 7 ani, evident mai pronunţate decât cele de marţi, când variaţiile erau de maximum 2 puncte de bază, au relatat traderii.

Dolarul a coborât comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, pierzând 3,83 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,8952 lei/dolar.

Totodată, cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 4,104 lei/franc, diminuându-se de la valoarea atinsă în şedinţa de marţi, de 4,1413 lei/franc. Dealerii ne-au spus că, în tranzacţiile dintre băncile comerciale, francul era cotat, în jurul orei 16:30, la 4,105-4,108 lei, faţă de 4,125 lei în şedinţa precedentă, la aceeaşi oră. Minimul zilei de ieri a fost de 4,098 lei/franc, în timp ce maximul s-a cifrat la 4,132 RON/CHF, şedinţa fiind "un pic mai agitată" decât cea de marţi.

De asemenea, gramul de aur a fost cotat, ieri, la 150,98 lei, în declin comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 151,2890 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb