Euro a urcat ieri, faţă de leu, cu 0,1 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6344 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,6318 lei/euro şi un maxim de 4,6338 lei/euro, potrivit unor surse bancare.
O analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" punctează: "Rezervele internaţionale au scăzut cu un ritm lunar de 2,3% la 36,7 miliarde EUR în noiembrie (minimul din vara anului trecut), conform datelor comunicate de Banca Naţională a României (BNR). Această evoluţie a fost determinată îndeosebi de ajustarea rezervelor valutare cu 2,6% lună/lună la 33,1 miliarde EUR. Conform Proiectului de Buget de Stat pe 2018 deficitul finanţelor publice se va menţine sub nivelul de 3% din PIB. Scenariul macroeconomic central la baza acestei construcţii bugetare se axează pe o creştere economică cu 5,5% an/an, o inflaţie de 3,1% an/an şi un curs mediu EUR/RON de 4,55. În acest scenariu PIB-ul nominal se va situa la 907,9 miliarde RON anul viitor. Ediţia din decembrie 2017 a Raportului asupra stabilităţii financiare evidenţiază principalele evoluţii pozitive recente din economia reală (nivelul redus al datoriei publice, nivelul ridicat al rezervelor, accelerarea economiei şi scăderea şomajului) şi din sectorul bancar (valori robuste pentru indicatorii de solvabilitate, lichiditate şi profitabilitate). Pe de altă parte, în acest Raport BNR atrage atenţia cu privire la factorii de risc (sistemic moderat) la adresa stabilităţii financiare: tensionarea echilibrelor macroeconomice, creşterea îndatorării populaţiei, disciplina scăzută de plată în economie / vulnerabilităţi în bilanţul firmelor".
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:30, un euro era tranzacţionat la 1,1837 dolari, în depreciere cu 0,24% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1866 dolari şi au avut loc, până la acea oră, între un minim de 1,1813 dolari şi un maxim de 1,1877 dolari.
În ceea ce priveşte evoluţiile din zona euro, analiza citată menţionează: "Încrederea investitorilor s-a ajustat în decembrie (indicatorul Sentix în scădere cu 3,9 puncte faţă de noiembrie la 31,1 puncte), însă continuă să se menţină în zona maximelor din 2007, ceea ce exprimă premise de continuare a momentului pozitiv din economia regiunii pe termen scurt".
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu 0,57 bani, fiind cotat la 3,9053 lei. Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 3,9637 lei, de la 3,9743 lei, valoare anunţată luni. Gramul de aur a fost cotat la 160,1885 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 160,1241 lei.