Compania Orizont Turism Predeal, controlată de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania, a raportat la finele primelor nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 1,136 milioane de lei, de 25 de ori mai mare decât valoarea afacerilor desfăşurate în primele nouă luni ale anului trecut, când aceasta ajunsese la doar 46.490 de lei. Totuşi, pierderile companiei au crescut de mai bine de patru ori, de la 807.923 lei la 3,430 milioane de lei.
În perioada analizată, veniturile companiei au crescut de 3,5 ori, de la 316.922 lei la 1,178 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au crescut de peste patru ori, de la 1,121 milioane de lei la 4,604 milioane de lei.
Compania a finalizat în acest an lucrările de investiţii la Hotelul Orizont din Predeal, activitatea de exploatare fiind reluată abia la 1 iulie. Au mai rămas deschise în continuare lucrările de investiţii la Sala multifuncţională şi la Restaurantul Românesc. Valoarea investiţiilor realizate la unitatea de cazare din Predeal a fost de 46,446 milioane de lei (peste 11 milioane de euro), din care doar în primul semes-tru al acestui an s-au investit 3,352 milioane de lei. Firma operează hotelul Orizont din Predeal.
În luna august a acestui an, acţionarii companiei hoteliere Orizont Turism Predeal au subscris doar 91% din acţiunile emise în urma procedurii de majorare a capitalului social. În urma acestei acţiuni, valoarea capitalului social a crescut cu doar 7,281 milioane de lei, de la 44,9 milioane de lei, la 52,25 milioane de lei.
SIF Transilvania, care deţine 99,6% din capitalul firmei hoteliere, a subscris în cadrul operaţiunii acţiuni în valoare de 7,28 milioane de lei. Pentru majorarea de capital, firma a emis 3,2 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 2,5 lei pe titlu, din care acţionarii au subscris 2,912 milioane de titluri.