Plângere penală împotriva lui Laszlo Tokes

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2010

Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a depus, ieri, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva lui Tokes Laszlo, în urma declaraţiilor vicepreşedintelui Parlamentului European despre autonomia Ţinutului Secuiesc, relatează Mediafax.

Laszlo Tokes a încălcat trei articole din Codul Penal, potrivit preşedintelui social-democrat prin declaraţiile sale conform cărora dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

În altă ordine de idei, conservatorii i-au trimis preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, o scrisoare prin care solicită schimbarea lui Tokes din funcţia de vicelider al instituţiei.

Nu în ultimul rând, liberalii consideră că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-i retragă decoraţia "Ordinul Steaua României" pe care Tokes a primit-o în decembrie 2009.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb